Ascultă Radio România Reșița Live

Biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița a fost târnosită de Preasfinţitul Lucian

Cea mai însemnată zi pentru credincioșii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița a fost sărbătoarea „Intrării Maicii Domnului în Biserică” din acest an. După mulți ani de osteneală s-au bucurat de târnosirea noii biserici parohiale, întrucât sfântul locaș este finalizat. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost astăzi în mijlocul acestei comunități parohiale și a binecuvântat sfântul locaș din cartierul Zona Gării al Oraviței.

Biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița a fost târnosită de Preasfinţitul Lucian

Articol editat de Radio Resita, 21 noiembrie 2020, 17:59

După slujba de sfințire ierarhul a săvârșit Sfânta Litughie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La sfintele slujbe alături de credincioși au participat și autorități județene și locale. Tot astăzi Preasfințitul Părinte Lucian a dat și cel de-al doilea hram acestui sfânt locaș: „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

Pentru frumoasa sa activitate, dar și pentru implicarea de care a dat dovadă la ridicarea sfintei biserici, părintele paroh Alin Florentin Mureșan a fost hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, ctitorii și binefăcătorii au primit Diploma de excelență „Episcop Iosif Traian Badescu”. Totodată părintele paroh le-a oferit plachete în semn de recunoștință ctitorilor principali.  

Cartierul Zona Gării a Oraviței a luat ființă începând cu anii 1960 fiind populat de muncitorii mineri. Ei nu aveau un locaș de închinare, abia în anul 2006 au reușit să amenajeze o capelă. În același an, în data de 26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Lucian a așezat și a binecuvântat piatra de temelie a noii biserici, iar pe 15 noiembrie 2011 s-au început efectiv lucrările la noul locaș, care au evoluat cu dificultăți până în anul 2018.

Lucrările masive la acest sfânt locaș au demarat în urmă cu 2 ani când a fost numit preot paroh Alin Florentin Mureșan. Părintele a reușit să adune în jurul său credincioșii din parohie și mai mulți oameni de bine ca să ducă la bun sfârșit acest vis al locuitorilor din Zona Gării.

Un aspect important de remarcat, este faptul că în lucrarea lor au fost ajutați de Maica Domnului. Din data de 13 martie, 2018, Dumnezeu i-a binecuvântat cu o copie fidelă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Izvorâtoarea de untdelemn (Eleovrytissa), de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, ce se află de atunci în biserică.

Biserica din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Oravița este construită în plan treflat, din cărămidă și beton armat, acoperită cu tablă, iconostasul din lemn, iar Sfânta Masă este placată cu marmură. Prea Sfinţia Sa Lucian, episcopul Caransebeşului:

Provocări periculoase pe TikTok
Actualitate joi, 22 ianuarie 2026, 06:36

Provocări periculoase pe TikTok

Polițiștii atrag atenția asupra unor provocări periculoase apărute pe platforma TikTok. Utilizatorii, inclusiv minori, sunt determinați să...

Provocări periculoase pe TikTok
Accident mortal pe Centura Lugojului: un șofer de 35 de ani și-a pierdut viața
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 20:42

Accident mortal pe Centura Lugojului: un șofer de 35 de ani și-a pierdut viața

Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 21 ianuarie 2026, pe Centura Lugojului, în județul Timiș, soldat cu decesul unui bărbat în...

Accident mortal pe Centura Lugojului: un șofer de 35 de ani și-a pierdut viața
Suspendarea temporară a circulației tramvaielor pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 19:28

Suspendarea temporară a circulației tramvaielor pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou

Suspendarea temporară a circulației tramvaielor pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou Primăria Municipiului Arad și Compania de...

Suspendarea temporară a circulației tramvaielor pe tronsonul Piața Romană – Gara Aradul Nou
Controale CJPC Timiș în restaurantele din centrele comerciale din Timișoara: amenzi de peste 150.000 de lei și unități închise temporar
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:39

Controale CJPC Timiș în restaurantele din centrele comerciale din Timișoara: amenzi de peste 150.000 de lei și unități închise temporar

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat, în cursul zilei de 20 ianuarie 2026, o amplă acțiune de...

Controale CJPC Timiș în restaurantele din centrele comerciale din Timișoara: amenzi de peste 150.000 de lei și unități închise temporar
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:33

Nereguli grave semnalate la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Dezvăluiri ale activistei Georgiana Pascu, controale DSP și reacția conducerii spitalului

Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel se află din nou în centrul unui scandal major, după ce activista Georgiana Pascu,...

Nereguli grave semnalate la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Dezvăluiri ale activistei Georgiana Pascu, controale DSP și reacția conducerii spitalului
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 17:00

Bazele sportive din Timișoara vor fi deschise tuturor: reguli clare pentru acces, programări și gratuități

Primăria Municipiului Timișoara propune un cadru unitar și transparent pentru utilizarea bazelor sportive ale orașului, cu scopul de a le face...

Bazele sportive din Timișoara vor fi deschise tuturor: reguli clare pentru acces, programări și gratuități
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:24

Crimă șocantă în Timiș: noi detalii în cazul băiatului de 15 ani ucis și îngropat în curtea unei case din Cenei

Ancheta în cazul crimei care a zguduit comunitatea din Cenei, județul Timiș, scoate la iveală detalii extrem de grave. Un băiat de 15 ani,...

Crimă șocantă în Timiș: noi detalii în cazul băiatului de 15 ani ucis și îngropat în curtea unei case din Cenei
Actualitate miercuri, 21 ianuarie 2026, 15:23

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara

Antreprenorii care dezvoltă soluții inovatoare pot beneficia de finanțare, mentorat și suport pentru creștere prin Vest Ventures, un nou...

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara