Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Când handbalul e mai mult decât un joc. Reșițeanul Florentin Pera, un român de nota 10

[AUDIO] Când handbalul e mai mult decât un joc. Reșițeanul Florentin Pera, un român de nota 10

Articol editat de Cristina Corocan, 20 noiembrie 2020, 08:50 / actualizat: 20 noiembrie 2020, 14:02

Invitatul emisiunii România de nota 10 este antrenorul echipei campioane de handbal a României, SCM Râmnicu Vâlcea, reșițeanul Florentin Pera, care în această săptămână a împlinit 41 de ani.

Tehnicianul performer a primit drept cadou de ziua sa ieșirea din izolare, după două săptămâni în care a trecut cu bine de Covid-19.

”Vă mulțumesc din suflet că v-ați gândit la mine! Și vouă și ascultătorilor de pretutindeni le transmit cele mai sincere gânduri de bine. Sunt bine acum, am ieșit din casă. Am avut câteva zile mai dificile, dar în momentul de față sunt chiar foarte bine. Aștept cu nerăbdare să continui activitatea de zi cu zi, să merg la antrenamente, să mă revăd cu jucătoarele, staff-ul tehnic.”

Referitor la evoluția echipei vâlcene în acest an 2020, tehnicianul principal a afirmat că: ”în performanță, la fel ca și în viață, sunt momente și momente. Am început foarte bine sezonul câștigând Cupa și Supercupa României, dar după meciul cu Brest lotul nostru a fost decimat de acest virus și nu ne-am mai putut pregăti la capacitate maximă. În întrecerea internă ne-am comportat onorabil, ținând cont de probleme pe care le-am avut. În Liga Campionilor, însă, a fost mai greu, cu deplasări dificile, dar putem recupera pe parcurs”.

Lipsa spectatorilor din tribune afectează în mare parte evoluția echipelor, este de părere Florentin Pera, care a ținut să mulțumească fanilor echipei sale:

”Le mulțumim suporterilor care ne-au susținut chiar dacă rezultatele nu au fost din cele mai bune. Îmi pare rău că nu-i putem avea în tribună, dar sperăm ca această problemă să se rezolve. Sportul fără spectatori nu mai are niciun farmec, noi suntem ca niște actori care joacă pentru spectatori, iar fără ei nu mai avem aceeași bucurie. Aștept cu nerăbdare ca suporterii să revină în tribune, pentru ei luptăm!”.

Ajuns la vârsta de 41 ani, reșițeanul este mulțumit de ceea ce a realizat până acum, dar nu se va opri aici:

Florentin Pera și-a început activitatea de handbalist, la UCM Reșița. El a debutat ca antrenor de handbal feminin la Liceul Sportiv din Reșița, iar în 2004 a devenit tehnicianul echipei de senioare Universitatea Reșița.  În septembrie 2012, Federația Română de Handbal l-a desemnat pe Florentin Pera antrenor secund al echipei naționale de handbal feminin a României.

”Sunt mulțumit de ceea ce am realizat, sunt rezultate foarte bune în spatele cărora a stat foarte multă muncă și foarte multe sacrificii. Nu a fost deloc ușor, dar mi-am dorit să ajung la cel mai înalt nivel de performanță. Am reușit să obțin cam tot ce se putea obține în handbalul românesc, iar pe plan internațional, sigur că e loc și de mai bine. O să muncesc în continuare mult, sunt pasionat de ceea ce fac. La un moment dat am fost și una dintre principalele opțiuni pentru echipa națională, dar atunci nu s-a putut să fac acest pas, deoarece eram angrenat cu SCM Râmnicu Vâlcea în Liga Campionilor, unde eram în lupta pentru a ne califica în grupele principale. Cel mai important este să fiu sănătos, să am liniște și putere de muncă. Visul meu este să ajung în Final Four-ul Ligii Campionilor și sper, ca într-o zi, să mai am șansa să antrenez echipa națională a României”, a concluzionat Florentin Pera.

Florentin Pera este căsătorit cu Loredana, fostă handbalistă, și au împreună doi copii: David Florentin și Sara Maria.

” Ei au fost alături de mine, iar soția mea m-a înțeles indiferent de situația în care m-am aflat. A contat mult pentru mine asta, au fost multe sacrificii, am fost mult plecat foarte mult timp, dar faptul că ei mă așteptau acasă cu imensă bucurie, asta m-a motivat mult.”

”Românilor de pretutindeni le doresc să fie sănătoși, să aibă parte de liniște sufletească, putere de a depăși aceste momente dificile, să fie mai buni, uniți și să lupte pentru a depăși orice obstacol. Sănătate deplină tuturor”, acesta este mesajul transmis de campionul Florentin Pera, resițeanul care a readus handbalul vâlcean în Europa.

In memoriam, Octavian Paler
Poveşti de viaţă miercuri, 2 iulie 2025, 15:33

In memoriam, Octavian Paler

„Ursitoarele erau bete, probabil, când au venit la căpătâiul meu sau, plictisite, au vrut să se amuze. Au făcut din mine un fel de acrobat...

In memoriam, Octavian Paler
Andrei Șerban, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, implinește 82 de ani!
Poveşti de viaţă sâmbătă, 21 iunie 2025, 15:01

Andrei Șerban, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, implinește 82 de ani!

5000 de spectatori la premiera lui Andrei Șerban de la Atena cu opera Turandot ovaționată minute în șir și pe black market s-a vândut un bilet...

Andrei Șerban, unul dintre cei mai mari regizori ai lumii, implinește 82 de ani!
O mare voce a Teatrului Radiofonic, Virgil Ogășanu, a împlinit 85 de ani!
Poveşti de viaţă marți, 17 iunie 2025, 18:26

O mare voce a Teatrului Radiofonic, Virgil Ogășanu, a împlinit 85 de ani!

’’Generaţia tânără are multe de învăţat şi, din păcate, nu prea mai are de la cine. Marii actori au îmbătrânit. În societatea...

O mare voce a Teatrului Radiofonic, Virgil Ogășanu, a împlinit 85 de ani!
La mulți ani, Maestre Marian Truțulescu!
Poveşti de viaţă duminică, 15 iunie 2025, 18:19

La mulți ani, Maestre Marian Truțulescu!

Pentru iubitorii artelor plastice, Ziua Banatului Montan coincide în mod deosebit cu ziua de naștere a unui mare artist plastic contemporan, Marian...

La mulți ani, Maestre Marian Truțulescu!
Poveşti de viaţă sâmbătă, 14 iunie 2025, 14:58

Lumină lină la aniversare, Ducu Darie!

Se spune că într-un suflet frumos si Dumnezeu umblă desculț… iar într-o zi de naștere ce nu mai este pământeană, un suflet frumos...

Lumină lină la aniversare, Ducu Darie!
Poveşti de viaţă vineri, 13 iunie 2025, 18:00

Prezența lui Mihai Eminescu în Banat dăinuie la 136 de ani de la moartea sa

’’El și numai el, ne-a ajutat să înțelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român. Pentru noi,...

Prezența lui Mihai Eminescu în Banat dăinuie la 136 de ani de la moartea sa
Poveşti de viaţă miercuri, 11 iunie 2025, 15:54

Artiști care au fost la Reșița, la aniversare – Andrei Măjeri!

„Mă mențin constant în orice critică” – Portret aniversar: Regizorul Andrei Măjeri „Mă mențin constant în orice critică,” afirmă...

Artiști care au fost la Reșița, la aniversare – Andrei Măjeri!
Poveşti de viaţă luni, 9 iunie 2025, 21:16

Simona Miculescu, prima româncă la conducerea UNESCO: o carieră diplomatică de excepție, prea puțin cunoscută în România

Simona Miculescu este, în prezent, românca ce deține cea mai înaltă funcție în diplomația internațională – președinta Conferinței...

Simona Miculescu, prima româncă la conducerea UNESCO: o carieră diplomatică de excepție, prea puțin cunoscută în România