Se poate spune că Naţionalele de la Ploieşti au fost o adevărată piatră de încercare pentru gimnaştii reşiţeni, cu  o mulţime de peripeţii şi un final cât se poate de frumos. Reprezentanţii Reşiţei au fost pe punctul de a spune „pas” din cauza unui caz de coronavirus, care s-a dovedit în cele din urmă fals pozitiv. S-a plecat în ultima clipă, dar sportivii de la CSS şi CSM Reşiţa au trecut peste toate greutăţile şi au adus acasă nu mai puţin de 22 de medalii. Un bilanţ foarte bun, spune antrenorul coordonator Robert Bălan.

„A fost foarte obositor, ţinând cont că imediat ce am ajuns, am intrat direct în sala de antrenament, după care au urmat două zile de concurs foarte grele. În urma finalelor, Reşiţa a reuşit să obţină un număr de 22 de medalii, un total pe care, sincer vă spun, eu nu l-am avut în obiective, având în vedere acest an atipic pentru pregătire. Am avut sportivi de la CSM Reşiţa care au avut evoluţii foarte bune. La seniori, Robert Pașca a obţinut şase medalii: una de aur, două de argint și trei de bronz. El a fost foarte aproape de locul I la individual compus, dar ne-am bucurat şi pentru locul doi, ţinând cont că el a avut o ratare la bară fixă. Raul Șoica a cucerit două medalii de bronz, iar Gabriel Țîțaru a obţinut un bronz. Un total de 9 medalii pentru sportivii de la CSM Reşiţa. Sportivii mai mici, de la CSS Reşiţa, au obținut și ei evoluţii foarte bune. În principiu, au participat reşiţenii componenţi ai lotului de juniori, iar pe lângă ei a fost prezent şi Drăgulescu, care este la club. Să îi luăm pe rând: Felix Simion a câștigat șase medalii, trei de aur, două de argint și una de bronz, Robert Aioanei a cucerit patru medalii,  una de aur, una de argint și două de bronz, iar Andrei Titi a luat un argint şi un bronz. De asemenea, Richard Drăgulescu, urmându-l probabil pe tatăl său în viitor,  a cucerit o medalie de bronz”, a declarat antrenorul Robert Bălan.

Gimnaştii reşiţeni prezenţi la Ploieşti au fost pregătiţi şi însoţiţi de antrenorii Robert Bălan şi Alexandru Avram.

foto: facebook Robert Balan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.