Ascultă Radio România Reșița Live

CARAŞ-SEVERIN: Amenzile par să nu-i sperie pe cei care nu poartă mască

Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului,  poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

CARAŞ-SEVERIN: Amenzile par să nu-i sperie pe cei care nu poartă mască

Articol editat de Mirabela Afronie, 30 octombrie 2020, 13:05

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19. La activităţile de verificare au participat 128 de efective.

Astfel, au fost verificate 56 de societăți comerciale, precum şi 114 mijloace de transport, dintre care 61 de mijloace de transport public în comun, fiind legitimate peste aproape 1.000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.450 de lei.  Dintre acestea, 82 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii de protecție.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin: Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicția cu privire la organizarea de evenimente private și să nu se expună la riscuri. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere de la lege. Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei! 

Etichete:
Protest AUR la Reşiţa: nemulţumiri faţă de creşterea taxelor şi a preţurilor
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 17:23

Protest AUR la Reşiţa: nemulţumiri faţă de creşterea taxelor şi a preţurilor

Un nou protest AUR a avut loc la Reşiţa pe fondul nemulţumirilor faţă de creşterea taxelor şi a preţurilor. Membrii și simpatizanții AUR au...

Protest AUR la Reşiţa: nemulţumiri faţă de creşterea taxelor şi a preţurilor
Dominic Fritz a semnat contractul pentru 10 tramvaie noi la Timişoara
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 16:35

Dominic Fritz a semnat contractul pentru 10 tramvaie noi la Timişoara

Dominic Fritz a semnat contractul pentru 10 tramvaie noi la Timişoara, o investiţie de peste 105 milioane lei prin Programul Regional Vest....

Dominic Fritz a semnat contractul pentru 10 tramvaie noi la Timişoara
Acord între Primăria Timișoara și Romsilva pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 16:02

Acord între Primăria Timișoara și Romsilva pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc

Un nou spațiu verde modern pentru plimbări și recreere în Timișoara Primăria Municipiului Timișoara a făcut un pas decisiv pentru...

Acord între Primăria Timișoara și Romsilva pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure-parc
Caraş-Severin: două arme letale și 47 de cartușe descoperite într-un autoturism pe DN 58B. Doi bărbați, reținuți de polițiști
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 14:16

Caraş-Severin: două arme letale și 47 de cartușe descoperite într-un autoturism pe DN 58B. Doi bărbați, reținuți de polițiști

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Caraș-Severin după ce au fost prinși cu arme și muniție fără a avea autorizație legală....

Caraş-Severin: două arme letale și 47 de cartușe descoperite într-un autoturism pe DN 58B. Doi bărbați, reținuți de polițiști
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 14:16

Intervenții Salvamont pe Muntele Mic în vacanță: accidente, în condiții de viscol și vizibilitate redusă

În stațiunea Muntele Mic, salvatorii montani au intervenit în această săptămână de vacanță în două situații destul de grave, produse în...

Intervenții Salvamont pe Muntele Mic în vacanță: accidente, în condiții de viscol și vizibilitate redusă
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 12:52

Primăria Timișoara amenajează două noi parcări în cartierele Lipovei și Dâmbovița

Peste 100 de locuri noi de parcare pe amplasamentele fostelor garaje Primăria Municipiului Timișoara a început lucrările pentru amenajarea a...

Primăria Timișoara amenajează două noi parcări în cartierele Lipovei și Dâmbovița
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 11:18

Bărbat recidivist reținut la Timișoara după o urmărire de 3 kilometri. Conducea fără permis și sub influența alcoolului

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut de polițiști după o urmărire în trafic pe mai multe străzi din Timișoara. Acesta este cercetat pentru...

Bărbat recidivist reținut la Timișoara după o urmărire de 3 kilometri. Conducea fără permis și sub influența alcoolului
Actualitate joi, 19 februarie 2026, 10:09

În Caraș-Severin se caută noi asistenți maternali. Înscrieri deschise pentru cursurile de formare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin anunță că sunt deschise înscrierile pentru cursurile de...

În Caraș-Severin se caută noi asistenți maternali. Înscrieri deschise pentru cursurile de formare