Frecvenţele radioului reşiţean semnifică 24 de ore din 24 ACASĂ pentru toţi ascultătorii, indiferent că sunt din ţară sau din afara graniţelor. Împreună suntem o familie ce ţine candela cuvântului aprinsă cu bucurie.

În fiecare sâmbătă aducem în casele voastre oameni şi idealurile lor, astfel încât sub semnul prieteniei să putem spera la o viaţă mai bună şi mai frumoasă, pentru a depăşi distanţarea socială impusă de pandemia ce a afectat întreaga planetă!

Am cunoscut un Om care reprezintă mai multe generaţii de suferinţă, mai multe generaţii de lacrimi, de durere, de nedreptăţi, un Om a cărui vină este aceea că i-a plăcut să fie gospodar şi a iubit România, Pavel Stancu din Grădinari care a plecat la cele veşnice în această lună la vârsta de 95 de ani, un simbol al celor deportaţi în Bărăgan. Ultimul său interviu a fost acordat pentru Radio România Reşiţa. Povestea  despre deportări, despre labirintul câmpiei şi despre întâmplările zilelor din pustiu fără patimă aproape, dar cu o luciditate înspăimântătoare. Avea fruntea brăzdată, dar senină. Are şi memoria uitările ei…

A fost, poate, cel mai dureros interviu, fiindcă blândeţea acestui Om m-a marcat aşa cum marchează iertarea o crimă, parcă m-am simţit revoltată că nu l-am cunoscut mai demult, parcă m-am simţit vinovată pentru cei care au murit fără a li se cunoaşte povestea, pentru faptul că ei ne-au iertat şi mulţi dintre noi i-am uitat… deportarea, înstrăinarea forţată şi ruperea legăturii sfinte cu pământul sunt nedreptăţi şi umilinţe care nu trebuie uitate niciodată.

În zilele de 18/19 iunie 1951, trei judeţe ale României, 12.791 de familii, 40.230 de persoane, 2.656 de vagoane de tren şi 6.211 de autocamioane;destinaţia – câmpia stearpă a Bărăganului. Acestea sunt coordonatele celei mai cumplite pribegii a satului românesc.

„Bărăganul a fost Siberia noastră“, spun supravieţuitorii, fiindcă în Bărăgan au murit oameni fără să se fi eliberat de frică, altora durerea încă le tulbură instinctul şi toţi au trăit absurdul unei închisori în aer liber.

Îmbarcarea familiilor s-a făcut în vagoane de marfă, sub directa supraveghere a activiştilor, miliţienilor şi securităţii. Oamenii credeau că se îndreaptă spre Siberia. S-au oprit însă în Bărăgan. Într-un fel, memoria este cea care a salvat deportaţii, ajutându-i să supravieţuiască... Povestea lor nu va fi niciodată spusă în întregime pentru că nu există suficiente cuvinte…

Rămâneți ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM şi 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Anca Bica Bălălău

2 COMENTARII

  1. Multumesc pentru emisiunea dedicata Bunicului meu, o sa fiu pe fir maine la 13:20 ora locala aici in Canada si sper sa se auda bine.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Bunu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.