FCSB şi FC Botoşani vor avea adversare accesibile în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, două echipe din spaţiul ex-iugoslav, pe FK TSC Backa Topola (Serbia), respectiv KF Shkendija (Macedonia de Nord), potrivit tragerii la sorţi efectuate, luni, la Nyon, scrie Agerpres.

FCSB va juca în Serbia, în timp ce FC Botoşani va evolua pe teren propriu, partidele fiind programate pe 17 septembrie.

În primul tur preliminar, FCSB a dispus cu 3-0 de Şirak Ghiumri (Armenia), la Bucureşti, în timp ce FK TSC Backa Topola a dispus cu 2-0 de formaţia moldoveană Petrocub-Hînceşti, la Chişinău, prin golurile marcate de Tomanovic (17) şi Lukic (55 – penalty).

Backa Topola a avut un jucător eliminat, pe Boris Varga (31), fundaşul dreapta fiind suspendat pentru meciul cu FCSB.

FK TSC Backa Topola, club fondat în 1913, s-a clasat pe locul 4 în ediţia trecută a campionatului Serbiei.

Duminică, în etapa a şasea a noului sezon, Steaua Roşie Belgrad a surclasat-o pe TSC Backa Topola cu 5-0. Backa Topola se află pe locul 10, cu 8 puncte.

Shkendija s-a calificat în turul secund preliminar după ce a învins formaţia Sumqayit cu 2-0, în Azerbaidjan, prin golurile reuşite de B. Ibraimi (56) şi Doriev (89), ambele din penalty. FC Botoşani a câştigat în Kazahstan cu 2-1 în faţa formaţiei Ordabasî Şimkent.

KF Shkendija, club fondat în 1979, a terminat pe locul al treilea în ediţia trecută a campionatului Macedoniei de Nord. Echipa are 7 puncte din trei meciuri în noul sezon, iar luni va juca acasă în etapa a patra cu FK Borec.

CFR Cluj este calificată în turul al treilea preliminar al Europa League şi îşi va afla marţi adversara din această fază.

Tururile preliminare din Europa League se joacă într-o singură manşă în acest sezon.