[FOTO] Ionuţ Vulpescu: “Radioul are un rol fundamental în ceea ce înseamnă articularea unor mesaje culturale care să dea speranță și încredere nouă tuturor”

Motto: „S-au năruit şi se vor nărui civilizaţii, cultura însă e ceea ce supravieţuieşte civilizaţiilor materiale, iar ea va fi etern însemnată de pecetea geniului.” Ileana Vulpescu

Ionuț Vulpescu s-a născut pe 17 iunie 1976 în Dobra, Dâmbovița. Despre locurile în care a crescut a scris „o monografie sentimentală”, dar marea sa pasiune rămâne cronica sportivă, pe care a publicat-o într-un volum în care balonul rotund leagă două porți ideologice: „În țara dîn care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș”.

A fost Ministrul Culturii și anul acesta împlinește douăzeci de ani de când e în Partidul Social-Democrat. Cariera sa a început la Departamentul de Cultură-Culte al Administrației Prezidențiale, în 2004. Fost consilier al Președintelui Ion Iliescu, Ionuț Vulpescu a fost deputat (2012-2016), vicepreședinte PSD (2015-2018) și senator (din 2016). De curând, a lansat platforma #RomanianCultureAfterLockdown, un plan care cuprinde 40 de măsuri pentru relansarea sectorului cultural românesc.

Este un om cu harul scrisului, aşezat pe postamentul unor lungi zile şi nopţi dedicate cărţilor şi educaţiei prin cultură.

Vă invit să îl cunoaştem pe tânărul om de cultură şi politician:

În numele echipei Radio România Reșița „LA MULȚI ANI!”, că sunteți născut în această lună iunie, împliniți 44 de ani și îmi doresc să ne răsfățați în continuare. Cel puțin eu vă citesc cu multă, multă admirație. Sunteți unul din puținii oameni politici cu o erudiție aparte. Asta vă face special, nu știu dacă și fericit, dar mă bucur că ați acceptat invitația Radioului reșițean din Banatul de Munte. Așadar, bine ați venit, domnule ministru Ionuț Vulpescu!

• Bine v-am găsit și vă mulțumesc pentru invitația de a sta de vorbă pentru ascultătorii dumneavoastră! Mulțumesc și pentru urări.      

Am să dau un citat din Camus pe care l-ați pus dumneavoastră: „E rușinos să fii fericit singur.” Acum suntem fericiți să vă avem alături și vă întreb dacă ați ajuns vreodată în Banatul Montan?   

• Sigur. Am vizitat de mai multe ori această zonă când am fost ministru și nu numai; deplasări ocazionale au existat și în activitatea parlamentară și înainte de aceasta. Am respectat efortul celor din zonă pentru a-și promova tradițiile, pentru a realiza evenimente culturale importante nu doar pentru Banat, ci și pentru toată România. Spre exemplu, Festivalul de poezie e deja de tradiție, reunind nume importante pentru viața literară românească.
•  

Poate dacă veți reveni pe fotoliul de Ministru ne veți ajuta să-l promovăm mai mult pe Ion Chichere, un Nichita Stănescu al locului și care, din păcate, provincial fiind, nu e foarte cunoscut.

• Eu cred că în cultură nu ar mai trebui să discutăm în acest sens, despre „poeți de centru”  sau „poeți de provincie”. M-am străduit în perioadele în care am fost Ministru al Culturii să susțin evenimente literare, indiferent de locul în care ele se desfășurau. Cât despre alte proiecte culturale, trebuie spus că „Timișoara – capitală europeană” e un eveniment pentru întreaga țară, după Sibiu, în 2007, deci avem ce să arătăm. În 2015 am fost Ministru al Culturii și atunci a fost selectată Timișoara pentru că a avut un proiect extrem de interesant; e păcat că lucrurile merg destul de greu în corelarea eforturilor realizate de asociațiile culturale, autoritățile locale și Guvernul României. Cred că ar trebui un comisar să deblocheze și să gestioneze acest proiect extrem de important.

Sperăm ca în 2021 să revenim la o viață normală, oamenii vor avea nevoie și de calitate nu numai de cantitate, dar am emoții privind acest proiect. Tot aici, în Banat, dați-ne voie să fim făloși, îl avem și pe Maestrul Sabin Păuța. Avem și-un festival ce-i poartă numele, în sfârșit. Avem câteva lucruri deosebite, întradevăr.

• Eu sper ca aceste evenimente deosebite pentru Banat și pentru România să nu fie amânate. Da, „Timișoara, capitală europeană” e altceva, e un proiect alături de Novi Sad. Dar eu sper ca evenimentele culturale care erau prevăzute pentru 2020 să aibă loc anul acesta. Îi încurajez pe toți cei care organizează și coordonează aceste programe, în condiții mai dificile, e adevărat, să identifice soluții alternative, pentru problemele întâmpinate, dar e important ca marile festivaluri culturale să se deruleze în condiții adecvate acestei crize sanitare. E cazul Festivalului de Jazz de la Gărâna, de exemplu, care s-a impus în ultimele decenii și-ar fi păcat să nu-și desfășoare activitatea, suspendând ediția de anul acesta.  

Va avea loc, fiind în aer liber este un pic mai ușor să se adapteze noilor condiții de supraviețuire culturală. Nu cred că e un termen prea dur nu cumva cultura ajunge undeva sub nivelul de supraviețuire?

• Noi vorbim acum impropriu cumva despre redeschiderea teatrelor, a muzeelor etc. Ele nu se redeschid în punctul în care au fost închise în februarie-martie. Deci, pe de o parte, sunt amputările bugetare, tot felul de constrângeri, norme, reguli care trebuie aplicate și generează, inevitabil, o presiune. Muzeele nu au același număr de vizitatori după ce le-au redeschis, ci cam jumătate. E o teamă a oamenilor și e de înțeles. Instituțiile de spectacole de asemenea, au dificultăți majore de ordin financiar. Trebuie găsite soluții și eu cred că aici trebuie intervenit urgent. Spune ceva și din păcate neplăcut, despre noi ca țară, faptul că instituțiile de cultură sunt ultimele care se redeschid. S-a făcut o sărbătoare națională din ziua de 1 iunie când s-au redeschis terasele. Nu reușim să găsim formule, așa cum alte țări europene au găsit de a redeschide instituțiile de cultură. Pentru că, până la urmă, dacă e ceva care dă mărturie inclusiv despre criza sanitară, acel lucru este tot cultura; n-o să aflăm de la terase ce s-a întâmplat cu noi în această perioadă, ci poate de la un scriitor, poate avem și noi un Camus care să scrie ”Ciuma din 2020”.

Dumneavoastră ați pregăti o platformă foarte interesantă pe care o pot găsi ascultătorii noștri și pe pagina de Facebook, unde propuneți 40 de măsuri pentru redresarea sectorului cultural postpandemie. Plecați de la exemplul măsurilor propuse de 16 state europene. A fost luată în seamă de cei care sunt acum la guvernare?

• Într-adevăr, am creat această platformă în urma unor discuții pe care le-am avut cu foarte mulți oameni din domeniul culturii. Cred că era și obligația mea, ca fost Ministru al Culturii să am o reacție, un punct de vedere legat de ceea ce se întâmplă în privința gestionării sectorului cultural postpandemie. N-am făcut-o imediat pentru că ar fi putut fi interpretată ca o mișcare de PR, or eu nu de publicitate am nevoie, ci de a oferi experților din domeniul culturii un program-cadru pentru dezvoltarea unui fond de urgență al culturii și a unui sistem de protecție și asigurare socială a artiștilor. Platforma mea, numită #RomanianCultureAfterLockdown, a fost lansată atunci când am văzut că Guvernul nu ia măsurile pe care industria culturală le așteaptă. Am propus 40 de măsuri pe termen scurt, mediu și lung, în urma unei analize pe care am făcut-o pe 16 țări europene. Nu e foarte onorantă comparația dintre ceea ce n-a făcut România și ceea ce au făcut 16 țări din Europa. Nu e vorba doar de țări care au alocat sume importante pentru revitalizarea sectorului cultural – aici am putea să spunem că sunt alte bugete, alte resurse materiale la dispoziția statelor europene concurente – însă analiza mea cuprinde și paradigmele programelor propuse de state similare României pentru relansarea sectorului cultural, țări cu care comparația este legitimă. Suntem de 15 ani în UE. În 2015, la primul mandat de la Ministerul Culturii, credeam că totul se reduce la resurse; m-am străduit să cresc bugetul și să atrag finanțări. Bugetul Ministerului Culturii a crescut inclusiv prin programul de guvernare în fiecare an, cu +50%, deci nu mai putem să dăm vina pe faptul că nu avem la dispoziție banii necesari pentru susținerea acestor programe. Ceea ce traversăm mai curând este o criză de idei, de programe sustenabile care să producă efectele necesare pentru stimularea consumului de cultură, dar și pentru democratizarea accesului la cultură. 2% din încasările de la Loterie merg către Administrația Fondului Cultural Național în urma unei OUG promovată de mine, în timpul primului mandat de la Ministerul Culturii; aceste sume au reprezentat principalul pilon de susținere financiară a proiectelor creatorilor independenți, dar și a operatorilor culturali de stat care pot fi parteneri de proiect. Dacă nu veneau acești bani, probabil că AFCN avea o altă soartă, dar dincolo de discuția economică, financiară, ceea ce trebuie să supunem examenului conștiinței publice este lipsa de viziune în generarea programelor de relansare a culturii postpandemie. În acest proces de policy-building, ai nevoie de un set de idei și un dialog cu colegii din zona politică, cu cei care au expertiză profesională și angajamente nonpolitice în instituțiile de cultură și cu toți aceia care, ca experți sau public, au interes ca aceste entități să își desfășoare activitatea. Ne-am străduit decenii să punem pe harta României și nu numai, câteva evenimente de amploare – reușisem, dar acum, prin această indiferență, riscăm ca ele să dispară. Din această cauză am intervenit. Mă întrebați dacă a avut ecou? Sigur că a avut, mai cu seamă în rândul celor care sunt interesați, din domeniul culturii. Am văzut că după intervenția mea a continuat să existe cumva o presiune pentru ca Guvernul să ia niște măsuri; sper să o și facă, altfel va fi prea târziu. Vă mai adaug un lucru: gestul meu nu este unul făcut pentru mediul politic, ci pentru oamenii care activează în instituțiile de cultură. Prin urmare, platforma mea și-a atins grupul țintă și am toată încrederea că poate inspira măsurile de lobby pentru relansarea sectorului cultural postpandemie.

Este tragică această situație în care se află mulți actori destul de buni care nu au carte de muncă. Ei colaborau cu diverse teatre. Pur și simplu nu au din ce trăi în perioada asta.

• Da, măsurile care s-au luat nu favorizează operatorii culturali independenți; dar dacă există un standard care merită discutat, e acela al cuantumurilor alocate pentru programele de sprijin. Nu poți trăi cu sumele care s-au dat de la Guvern. În platforma #RomanianCultureAfterLockdown găsiți toate aceste detalii. Este o diferență, într-adevăr, între cei care lucrează la Stat și cei care lucrează independent. Nu putem tolera să existe două categorii. Trebuie să existe omogenitate, pentru că domeniul culturii este unul al sinergiei. Trebuie să existe demnitate, pentru că și operatorii de stat, și cei independenți, fac o muncă extraordinară, o lucrare a profesioniștilor. De aceea am și propus câteva măsuri care se potrivesc tuturor celor care lucrează în domeniul culturii. Am propus dezvoltarea unui fond de urgență al culturii, tocmai pentru constituirea unor pachete de sprijin financiar alocate operatorilor culturali în astfel de momente.   

Avem foarte mulți ascultători care spun că ar dona cu mare drag într-un fond special creat pentru artiști și cred că în toată țara s-ar găsi bunăvoință pentru asemenea gesturi.

• E o acțiune nobilă, dar eu cred în implicarea Statului și nu putem lăsa ca piața să regleze aceste inegalități și polarizări de la sine. Statul trebuie să fie prezent, de aceea am și propus măsuri în acest domeniu, pentru realizarea unor măsuri de protecție și asigurare socială a artiștilor, măsuri care configurează o politică foarte clară pentru intervenția statului. Lucruri care se întâmplă, în Franța de pildă, ne sugerează că aceasta este direcția corectă: luați seama la prima tranșă financiară de sprijin a operatorilor culturali de la bugetul de stat, prin care s-au alocat peste 20 milioane de euro imediat ce pandemia a fost decretată oficial. La fel, dezvoltarea unui fond de pensii pentru operatorii culturali independenți a reprezentat principala preocupare a ministerului de resort în vederea combaterii consecințelor financiare ale coronacrizei. În fiecare an, UNATC  are foarte mulți absolvenți, care, inevitabil, nu pot fi angajați în sectorul de stat în mod integral, așa încât aleg calea operatorilor independenți. Prin OUG de care vă vorbeam, din 2015 până în 2020, deci în numai 5 ani, am adus 30 milioane euro care au alimentat Administrația Fondului Cultural Național. O parte din aceștia merg către teatrul independent în București și în toată țara. Știu, nu-i suficient, dar gândiți-vă la faptul că e principala sursă de sprijin a operatorilor culturali în această perioadă.

Credeți că sunt prea multe locuri la facultățile de teatru, pentru actorie?

• Aici e o problemă care nu vizează numai facultățile de teatru ci, în principiu, universitățile vocaționale. Lumea artei înseamnă arte vizuale, muzică, teatru. Cred că și la Ministerul Educației ar trebui găsite soluții, așa încât relația dintre cifra de școlarizare la unitățile de învățământ universitar vocaționale și piața muncii să propună un echilibru între numărul celor care an de an termină facultățile de profil și oferta reală a locurilor de muncă pentru încadrarea tinerilor absolvenți.

E o inflație de absolvenți care nu-și mai găsesc nicium rostul, după.  

• O parte din ei sunt angajați, UNITER îi recrutează anual pe cei mai buni, dar nu e suficient.

De Gala HOP , îmi aduc aminte când era Miclos Bacs a avut tema Cehov și spunea Cehov la un moment dat că „fiecare teatru are publicul pe care și-l merită”. Putem generaliza această zicere în toate domeniile și-ar trebui să pătrundem mai profund în miezul acestei idei, nu?

• Într-un fel, fiecare țară are lumea artei pe care publicul o solicită, o susține și, de la un punct, o creează și o susține.  Eu m-așteptam să existe o presiune mai mare din partea publicului. Nu există formă de presiune mai mare decât exigența publicului. E foarte important ca vocea Ministrului Culturii să se audă mai ales în situații de criză, pentru a transmite încredere, speranță și sentimentul că nu se întâmplă nimic rău, până la urmă. Oriunde în Europa, lângă premier și ministrul Sănătății, în această perioadă, a treia persoană cheie în stat a fost ministrul Culturii. Depășirea pandemiei se face prin mentalități, prin obiceiuri culturale, prin valori care atestă solidaritatea. În timpul mandatelor mele de la minister, am încercat ca în ordinea de precădere, fotoliul ministrului Culturii să fie unul mai apropiat de premier, având un rol tot mai vizibil, exigent și responsabil în actul de guvernare. Poate vom folosi această criză ca o adevărată oportunitate.

Nu cred că se rezolvă problema distanțării sociale aducând în vorbă ceva din personajele lui Shakespeare. Spusă la nivel oficial, declarația referitoare la distanța socială din diferite piese de teatru, dintre actori, deci dintre personaje, îți dă o mare tristețe, mâhnire și, la capăt de zi, transformă publicul într-o victimă a acestei anecdote.

Cultura românească, totuși, la nivel mondial, european s-a remarcat. Eu am o preferință special spre Tristan Tzara, Cabaretul Voltaire. Din păcate, el la finalul vieții, într-un interviu cu o ziaristă franțuzoaică, a spus că n-ar mai lua-o de la început pentru că lumea nu a învățat nimic. 

• Eu cred că trebuie să o luăm mereu de la început, cu speranța că lumea învață.    

A venit un secol cu două războaie, imediat ce Tzara și-a exprimat dezamăgirea.

• Cumva ceva se învață și cumva ceva trebuie să se schimbe. Acestea sunt contingențele istoriei. Au fost discuții și în aceste luni despre impactul pe care criza sanitară îl va lăsa. Eu nu cred că putem să trăim în toate activitățile noastre ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Inclusiv în modul în care facem politică. Cred că trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple pe care le-am uitat. Până la urmă, este vorba despre optimism, despre speranță, despre autenticitate, despre niște valori pe care de multe ori le suspendăm. Politica trebuie să se întoarcă, dar nu demagogic, spre om: să facem politică plecând de la viață. Cred că în orice criză este și o șansă, o oportunitate. Rămâne de văzut câți vor pricepe semnificația acestei crize. Eu sunt optimist.

E foarte clar că în lume e o schimbare de paradigmă. Credeți că traversăm și o criză a idealurilor?

• Cu siguranță. Au dispărut idealurile, politica s-a dezideologizat: a ieșit din idei, pe măsură ce criza liderilor a devenit tot mai vizibilă, nu numai în România. Lider înseamnă purtătorul unui mesaj, al unui ideal. Ori, s-a încetățenit cumva ideea politică că e vorba de pragmatism. Poate că pe termen scurt e vorba despre pragmatism, dar pe termen mediu și lung, sigur nu e vorba despre asta. Dacă nu ești purtătorul unui proiect o să rămâi un anonim. Și mai e ceva: relația dintre politică și cultură. Cred că politica e un palier al culturii și nu invers. Anonimi rămân, în istorie, și cei care au crezut invers.

Spunea Gellu Naum, un suprarealist, continuator al dadaismului, al avangardelor, că orice lucru permis nu are nimic cu ideea de libertate. Credeți că este valabil?

• Asta e o problemă fundamentală pentru om și la asta trebuie să te gândești permanent. Până la urmă, ideea de libertate e provocarea oricui își asumă un rol public, cu atât mai mult un rol de lider, de avangardist, de creator. Ca să creezi ceva trebuie să o faci din libertate, nu din obligație, nu din protocol, nu din dorința egoistă de autosalvare, ci din nevoia plurală de construcție laolaltă cu alții. Suntem totuși o țară care a cunoscut 50 de ani de sistem totalitar, sunt 30 de ani de la Revoluție și mulți din păcate au uitat ce a însemnat istoria noastră.

Credeți că cei 50 de ani de teroare comunistă au rupt o vertebră din coloana noastră, ca națiune?  

• Cu siguranță și-au spus cuvântul și există un comunism și un ceaușism care a dominat, fără îndoială. Există ceva care în mentalități s-a perpetuat. Dreptul la democrație l-am câștigat prin revoluție. Problema e că încă mai construim proiecte ale democrației, când ar fi trebuit să le trăim.  

Din literatura universală, ce preferați? Mergeți în zona franceză sau în cea rusească? Spre ce aveți afinitatea sufletească mai mult?

• N-aș spune că e o anumită zonă privilegiată. Citesc cărți bune și, dacă am de ales, atunci un autor american e întotdeauna în topul preferințelor. Sunt tabieturi de cititor, dintr-o intimitate a dialogurilor interculturale la care te supune orice lectură.

Și furioșii anilor 50 din Anglia! Iată o altă preferință: suntem la începutul anilor 90, era Sara Kane, mie mi-a plăcut foarte mult, un dramaturg rebel, destul de dur, dar acuma se pare că e depășită și ea prin scrierile ei.

• O citesc cu plăcere și pe ea și autorii francezi.  

În România aveți un scriitor și un poet preferat?

• Sunt mai mulți.  Radu Cosașu: pentru că e un excelent autor și un uluitor împătimit de fotbal. Blaga, Arghezi. Nichita, dar mai rar. Pentru el, trebuie să am o stare de spirit aparte. Însă el, ca și Sorescu, fac din generația anilor 60 absolut o generație incredibilă: Blandiana, Alexandru, Baltag, Augustin-Doinaș – pe care l-am cunoscut destul de bine. În proză, anii mei s-au scurs citind pe nerăsuflate Buzura, D.R. Popescu; în critică, Nicolae Manolescu și Eugen Simion sunt titanii celei mai bune generații postbelice pe care o are România.

Mai avem astăzi o societate civilă construită pe un fundament intelectual?

• Societate civilă înseamnă și ONG și zona universitară.

Ceva care „să vă întârzie”, cu ghilimele de rigoare.

• Societatea civilă ar trebui să aibă spirit critic, să lupte pentru drepturi, libertăți. Din păcate, la noi s-a politizat cumva, în sens partizan, și și-a pierdut din credibilitate.

Sunteți un om erudit,  de-un bun simț aparte. Cum ați ajuns în politică? Sau de ce ați ales să faceți politică?

• Când mi-am început eu cariera politică, niciodată, bunul simț nu era incompatibil cu politica. Eu vreau să cred că și astăzi ar trebui să plecăm de la același principiu. Când am terminat facultatea, am lucrat în administrația prezidențială a președintelui Iliescu (2000-2004) și am rămas apoi alături de dumnealui și am făcut și o carieră politică. Acesta este drumul meu, pe scurt. Am fost deputat, senator, ministru al Culturii: prin toate aceste roluri mi-am dorit să slujesc oamenii. În fond, aceasta este și menirea oricărui ministru.

A fost liderul politic care a crescut cei mai mulți urmași.

• Sunt oameni care într-adevăr i-au fost aproape, el a avut și o longevitate specială. Eu mă bucur că am fost atâția ani alături de Domnia Sa, pentru că am învățat foarte multe lucruri și-i datorez în bună măsură traseul meu profesional.

Mai țineți legătura?

• Sigur că da, vorbim permanent. M-aș bucura să-l văd mai des decât se întâmplă dar… Au fost atâția ani în care ne vedeam zilnic.

Cred că rămâne pepiniera cea mai valoroasă de politicieni tineri pe care a lăsat-o țării și pentru asta am un mare respect pentru dumnealui.

• A fost și o echipă bine structurată în anii 2000, omogenă: oamenii aceia credeau în ceva. Ne-a pus la treabă. Când lucrezi cu oameni ai parte și de dezamăgiri, dar cred că o parte din ei au confirmat încrederea pe care a avut-o în ei.

Dacă veți reajunge pe fotoliul de Ministru al Culturi, care ar fi primele trei măsuri pe care le-ați lua începând cu 2021?

• Sper să am o viață mai liniștită. Și am dat 40 de măsuri, nu doar trei. V-aș spune una dintre ele, pentru că Ministerul Culturii nu se rezumă la fonduri, la bani, ci într-un anumit tip de a conta înaintea publicului și în Guvern; și cred că e nevoie de o reformă radicală a modului în care Ministerul Culturii să funcționeze. Avem nevoie de o reașezare instituțională la nivelul ministerului, la nivelul instituțiilor, adaptate la lumea în care trăim. Suntem în secolul XXI. Ăsta e paradoxul, că deși au trecut 30 de ani de la Revoluție, sunt încă atâtea lucruri de făcut, chiar la nivelul designului instituțional al entităților culturale. O reașezare a ministerului pe niște baze adaptate lumii în care trăim. 

Este o realitate care pare supărătoare dar, nu știu dacă știți situația Teatrului German din Timișoara, un teatru distrus pentru că managerul nu a vrut să aibă un anumit carnet de partid. 

• Ăsta e unul din lucrurile pe care am refuzat să le fac. Să politizez cultura: nu am făcut așa ceva niciodată. Evident că au fost presiuni, dar nu poți da instituții importante peste cap doar pentru că cineva are carnet de partid. Lumea culturii e cumva o lume a tehnocraților, în sensul în care oamenii au o anumită pregătire: nu poți să pui pe oricine la cârma unei instituții de cultură. Nu-i poți pune pe oameni să se califice la locul de muncă. E nevoie de altfel de pregătire. De leadership. De formare în zona managerilor instituțiilor de cultură. Nu am făcut niciodată numiri politice.

E păcat, Teatrul German din Timișoara e unul din cele mai bune din țară, oamenii acolo s-au zbătut, au un repertoriu, colaborări, premii și recunoaștere internațională. Mare păcat ce s-a întâmplat. 

• Există o tentație în sfera politică de a încerca să impui oameni din rațiuni de carnet de partid. Carnetul de partid e util pentru cei care fac politică. Nu se poate face nimic fără politică. Dar trebuie respectate niște criterii, niște lucruri foarte clare și să ținem cont de competența oamenilor, nu de apartenența politică.    

Ați fost, cred, cel mai tânăr Ministru al Culturii după 89.  

• Aveam 39 de ani la primul mandat. Nu știu dacă cel mai tânăr, dar pe podium, poate. Important e ce rămâne din ce am făcut acolo, vârsta e mai puțin importantă. Pe oameni să-i judeci după roadele lor.

Ați scris la un moment dat, chiar de ziua dumneavoastră, pe facebook: „Am aflat că cel mai greu oamenii renunță la idei, dar cel mai ușor pierd alți oameni. Nu aveam nevoie de atâția ani ca să înțeleg contabilitatea asta morală fără să mă resemnez”.  M-am gândit puțin și la poezia „Contabilitate” a lui Marin Sorescu. O tristețe sau pur și simplu ați tras o linie? 

• E și o anumită amărăciune, ca și impactul acestor cifre, 44; e și o capcană să crezi că te înțelegi cu toată lumea. Călinescu avea o vorbă: „Cine se înțelege cu toată lumea e lipsit de personalitate”.

Vom avea un Nobel în literatură?  Că aud de Cărtărescu; am auzit de Ana Blandiana: vom recupera oarecum?

• Avem un Nobel, pe Herta Muller.

Nobelul Bănățean îi spunem noi, dar din păcate nu foarte iubită în România și mă refer la o întâlnire de la Ateneu între ea și Liiceanu, cu Pleșu moderator.

• România are o literatură de Nobel, fără îndoială, are mulți scriitori care oricând pot lua premiul Nobel. Discuția din fiecare an e ușor capricioasă. Fiecare țară face propuneri. Noi facem nominalizări, Uniunea Scriitorilor își joacă rolul în acest proces. Important nu e să fii nominalizat, ci să câștigi Premiul Nobel. La noi discuția e lungă. Aveam o relație specială cu Premiul Nobel și faptul că și l-a adjudecat Herta Muller nu ne-a făcut să renunțăm la pasiunea de a discuta despre Premiul Nobel. Laurențiu Ulici era cel mai bun specialist al nostru în Premiul Nobel.

Există un cimitir al cuvintelor? Apropos de pasiunea asta mioritică a noastră, ne pierdem în multe cuvinte, inflație de cuvinte.

• Putem spune că ne-am născut poeți, dar la maturitate devenim comentatori. La noi comentariul ține loc de orice, mai cu seamă de acțiune.

Dorin Tudoran, care a împlinit pe 30 iunie 75 de ani, are niște versuri care-mi plac foarte mult: „nu știu cum să ies./ nu găsesc calea. conturul delirează mult prea multe umbre pentru un singur om./ și acela bolborosind o limbă de început de lume/ sau una de sfîrșit/ oricum totuna”. Suntem la un început de lume nouă?

• Foarte frumoase versurile și este incredibil că Dorin Tudoran are 75 de ani, undeva trebuie să fie o greșeală. Ar trebui cumva, pare un început de lume, dar ceva în lumea veche, în felul în care înțelegem noi lumea veche ar trebui să dispară. Asta e un început.

Mentalitățile dispar cel mai greu.

• Pare că lumea e aceeași, dar privirea noastră se schimbă. Poate că privirile noastre îmbătrânite să aibă din nou perspectivă. 

Niște picături în ochi și astea se pot pune, pot alina doar prin cultură. Până la urmă este tot ceea ce rămâne dintr-un om: cultura care face și diferența.

• Și dintr-un spațiu, dintr-o țară.  

Vă mulțumesc tare mult, aștept să veniți în Banatul de Munte, să veniți și la noi în studio, avem nevoie de oameni ca dumneavoastră în linia întâi în politica țării.

• Vă mulțumesc și eu, vin cu mare plăcere și-i salut pe toți ascultătorii dumneavoastră. Este și rolul radioului public în această perioadă de a susține publicul în cultivarea unei reziliențe prin care se poate trece mai ușor peste tot ceea ce se întâmplă, peste această criză sanitară. La fel ca televiziunea publică, radioul are un rol fundamental în ceea ce înseamnă articularea unor mesaje culturale care să dea speranță și încredere nouă tuturor.  

Epilog: „Un popor nu-şi poate justifica dreptul la existenţă distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său.” Garabet Ibrăileanu

Anca Bica Bălălău