Ascultă Radio România Reșița Live

Mina Lupeni, inundată pentru prima oară în istoria ei de peste 150 de ani

Potrivit administrației Complexului Energetic Hunedoara, inundarea Minei Lupeni, în urma viiturilor, a produs pagube de peste 7 milioane de lei, iar activitatea de producție nu poate fi reluată, pentru că apa nu a fost evacuată în totalitate din galerii.

Mina Lupeni, inundată pentru prima oară în istoria ei de peste 150 de ani

Articol editat de Mirabela Afronie, 7 iulie 2020, 11:03

Este pentru prima dată în istoria de peste un secol și jumătate a exploatării miniere când apele Jiului de Vest au ajuns în galeriile aflate la 300 de metri în subteran. Și la mai bine de o săptămână de la inundații, încă se lucrează pentru scoaterea apei din abataje.

Lucrările sunt îngreunate de faptul că instalațiile electrice din subteran au fost afectate de apă și se lucrează cu pompe de mare capacitate, amplasate la suprafață.

De altfel, încă de săptămâna trecută, două brigăzi de mineri de la Lupeni au fost detașate la Mina Vulcan pentru a crește producția de huilă, însă chiar și așa au existat probleme în aprovizionarea Termocentralei Mintia, care a fost oprită, din lipsa cărbunelui, pentru mai multe zile.

Potrivit Prefecturii județului Hunedoara, care a întocmit ieri bilanțul pagubelor provocate de inundații, Mina Lupeni nu va primi despăgubiri pe baza ordonanței care prevede acordarea de ajutoare celor care au avut de suferit după viituri, ci ar putea beneficia de ajutor din partea Ministerului Energiei, în componența căruia se află. RRA

Etichete:
Trei tineri, reținuți pentru furt calificat dintr-un imobil nelocuit din Bocșa. Prejudiciu de 10.000 de lei, recuperat integral
Actualitate miercuri, 25 februarie 2026, 13:24

Trei tineri, reținuți pentru furt calificat dintr-un imobil nelocuit din Bocșa. Prejudiciu de 10.000 de lei, recuperat integral

Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Bocșa au fost sesizați, la data de 18 februarie 2026, în jurul orei 10.15, cu privire la faptul că...

Trei tineri, reținuți pentru furt calificat dintr-un imobil nelocuit din Bocșa. Prejudiciu de 10.000 de lei, recuperat integral
Ploi însemnate în bazinul superior al Timișului. Cod galben pe mai multe râuri din Banat
Actualitate miercuri, 25 februarie 2026, 09:39

Ploi însemnate în bazinul superior al Timișului. Cod galben pe mai multe râuri din Banat

În ultimele 24 de ore, în bazinul hidrografic superior al Râul Timiș s-au înregistrat cantități însemnate de precipitații, potrivit...

Ploi însemnate în bazinul superior al Timișului. Cod galben pe mai multe râuri din Banat
ISU Semenic: aproape 19 minute până la intervenție în Caraș-Severin. Județul are doar șase puncte operative
Actualitate miercuri, 25 februarie 2026, 07:00

ISU Semenic: aproape 19 minute până la intervenție în Caraș-Severin. Județul are doar șase puncte operative

Judetul Caraș-Severin se confruntă cu o provocare majoră în ceea ce privește siguranța intervențiilor în situații de urgență. Timpul de...

ISU Semenic: aproape 19 minute până la intervenție în Caraș-Severin. Județul are doar șase puncte operative
Ilie Bolojan: Ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică, adoptate fără observații în Guvern
Actualitate marți, 24 februarie 2026, 22:19

Ilie Bolojan: Ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică, adoptate fără observații în Guvern

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți, că cele două ordonanțe de urgență privind reforma administrației publice și relansarea economică...

Ilie Bolojan: Ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică, adoptate fără observații în Guvern
Actualitate marți, 24 februarie 2026, 19:22

„Reconstrucția trecutului”, donată orașului Reșița

Lucrarea monumentală „Reconstrucția trecutului”, semnată de artiștii Șerban Savu și Cristian Rusu, a fost donată municipiului Reșița....

„Reconstrucția trecutului”, donată orașului Reșița
Actualitate marți, 24 februarie 2026, 16:13

Noi depășiri ale radioactivității în zona fostelor mine de uraniu de la Ciudanovița și Lișava?

Problemele de mediu provocate de fostele exploatări miniere de uraniu de la Ciudanovița și Lișava au revenit în prim-plan, după ce...

Noi depășiri ale radioactivității în zona fostelor mine de uraniu de la Ciudanovița și Lișava?
Actualitate marți, 24 februarie 2026, 15:37

Echipa mobilă a DAS Timișoara, sprijin direct acasă pentru persoanele cu dizabilități

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara anunță că sunt în continuare locuri disponibile în cadrul programului „Echipa...

Echipa mobilă a DAS Timișoara, sprijin direct acasă pentru persoanele cu dizabilități
Actualitate marți, 24 februarie 2026, 15:00

119 persoane integrate pe piața muncii în Caraș-Severin în ianuarie 2026 prin AJOFM

În prima lună a anului 2026, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin a reușit să integreze 119 persoane pe piața...

119 persoane integrate pe piața muncii în Caraș-Severin în ianuarie 2026 prin AJOFM