Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost Eftimie Murgu, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a realizat o ștampila filatelică ocazională cu plic aferent, aprobată de CN Poșta Română prin Federația Filatelică Română și Asociația Filateliștilor din jud. Caraș-Severin. Întreaga corespondență care pleacă de la Oficiul Poștal Reșița 1, marți, 12 mai, va fi obliterată cu această ștampilă ocazională.
Așa am putea spune despre cel mai de seamă om al Banatului, astăzi, la 150 de ani de la moartea „căpitanului” bănățenilor (12 mai 1870 – 12 mai 2020). Este nevoie însă, pentru o clipă, să ne ridicăm la înălțimea „omului de la munte”, readucându-l pe Eftimie Murgu în memoria colectivă, mai ales a generațiilor tinere. Așa cum spunea Pavel Bellu, „Tresărim și ne întrebăm: cine a fost Eftimie Murgu?”.
Istoric, profesor de filozofie, doctor în drept, avocat, notar, jurist, cărturar și revoluționar, Eftimie Murgu este personalitatea Banatului cinstită de popor „mai mult decât împăratul”.
Viața lui Eftimie Murgu a avut măriri și decăderi în cei aproape 65 de ani de viață, iar cariera lui, care a început sub auspicii culturale și științifice înălțătoare, nu părea să vestească finalul atât de tragic.
Eftimie Murgu s-a născut la 28 decembrie 1805, în Rudăria, localitate care, astăzi, îi poartă numele. A copilărit la munte și a crescut la munte, de aceea poate a rămas toată viața un „om de la munte”, cu sufletul și caracterul unui om care a împrumutat trăsăturile peisajului curat și dur, fără echivoc între alb și negru, ca ziua și noaptea din succesiunea cărora rezultă timpul – fără timp, așa cum macină morile de la Rudăria, adică eternitatea vieții. În anul 1840, Eftimie Murgu este implicat în mișcarea revoluționară a unei societăți secrete, la care s-au alăturat la scurt timp Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac. Societatea creată în București își propunea instaurarea unei republici democratice „Nova Romana” (România Nouă), egalitatea în fața legii și constituirea unei armate revoluționare. În calitate de inspirator și
organizator, Eftimie Murgu face o propunere interesantă de a împărți locuitorii în două clase, ostași și țărani, ca în granița militară natală din Banat. Odată cu descoperirea societății de către autorități, la 20 octombrie 1840, ca „o alcătuire tainică de rău cugetători”, Eftimie Murgu este singurul anchetat și expulzat din Țara Românească în Imperiul Habsburgic la 14 noiembrie 1840. Prin comportamentul său în mișcarea conspirativă din anul 1840, din Țara Românească, Eftimie Murgu a arătat un nou spirit, cel de revoluționar, favorabil „ridicării poporului de jos”, chiar dacă a respins vărsarea de sânge.
Momentul de vârf al vieții și carierei lui Eftimie Murgu este anul 1848. Eliberat din închisoare chiar în timpul revoluției, la 9 aprilie 1848, se întoarce în Banat și devine conducătorul Revoluției române din Banat de la 1848. La Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății de la Lugoj, la 15/27 iunie 1848, în fața a peste 10.000 de participanți, Eftimie Murgu este proclamat „CĂPITANUL” Țării Banatului și, totodată, ales deputat în Dieta /Parlamentul de la Budapesta în trei circumscripții deodată: Lugoj, Oravița și Făget. Intrat în parlamentul lui Lajos Kossuth, Eftimie Murgu s-a remarcat ca un foarte bun orator, vorbind într-o limbă maghiară extrem de aleasă, însă dezideratele adunării de la Lugoj din „Petiția neamului românesc din Ungaria și Banat” nu au fost acceptate în ședința din 26 august 1848 a Dietei revoluționare maghiare, când Kossuth – sub motivul unității statului – a respins petiția românilor din Banat. Din acel moment, Eftimie Murgu s-a cufundat în totală tăcere și n-a mai luat cuvântul la nicio dezbatere.
În anul 1849, la 13 aprilie, Eftimie Murgu votează în Dietă atât „detronarea habsburgilor”, cât și noua „Lege a naționalităților” prin care se obțineau anumite drepturi minimale pentru români. După ce a fost votată această lege de către Dieta din Seghedin, Eftimie Murgu pleacă în Ardeal la Avram Iancu pentru a-i duce vestea și noua lege a naționalităților în Ardeal. A fost însă prea târziu: forțele armate imperiale austriece în alianță cu cele ruse au înfrânt revoluția pașoptistă. După reprimarea revoluției, Eftimie Murgu a fost arestat la 1 septembrie 1849 și condamnat la moarte prin spânzurătoare pentru „înaltă trădare față de monarhia habsburgică”. A fost închis inițial la Arad (1849), apoi mutat în închisoarea de la Budapesta (1850) și prin decretul din 25
august 1851 al împăratului Francisc I i-a fost comutată pedeapsa pe patru ani de închisoare și confiscarea bunurilor, fiind trimis la închisoarea Iosefstadt din Boemia. În toamna anului 1853, în luna octombrie, Eftimie Murgu a fost eliberat, însă cei peste 7 ani grei de detenție (1841, 1845-1848, 1849-1853) i-au afectat mult sănătatea, fiind nevoit să se retragă din politică pentru o vreme.
După ieșirea din închisoare, „în dorul după albastrul cerului ce trona deasupra Almăjului, Eftimie Murgu a venit în locul unde s-a născut, luând o gură de sănătate în cheile Rudăriei, ai căror versanți erau pictați cu nuanțele roșiatice ale tufelor de scumpină.” (Dănilă Sitaru)
Bolnav și însingurat, părăsit de prieteni și cuprins de decepțiile vieții, Eftimie Murgu moare la 12 mai 1870, la Budapesta. Este înmormântat la cimitirul Kerepesy. Osemintele îi vor fi aduse în țară, după 62 de ani, în anul 1932, și reînhumate la cimitirul din Lugoj, prin grija senatorului Coriolan Buracu. Astăzi, tot prin grija unui deputat cărășean, Ion Tabugan, și a Societății Culturale Țara Almăjului, în Parlamentul României a fost expus permanent bustul lui Eftimie Murgu. Universitatea reșițeană îi poartă numele mentorului Revoluției române pașoptiste, are o minunată „Efigie în bronz a lui Eftimie Murgu” pe fațada clădirii, realizată de Petru Comisarschi, și un „Portret unic în mozaic a lui Eftimie Murgu” în Aula Magna, realizat de familia Ungar. Rămâne pe bună dreptate ca un mare adevăr afirmația istoricului I.D. Suciu: „Pe Avram Iancu l-a distrus împăratul cu minciuna, pe Murgu, cu închisorile”.
Prof. univ. dr. Gheorghe POPOVICI
