Marius Crețeanu, director CSS Reșița: 2019, an cu record de medalii pentru sportivii clubului nostru !

Anul 2019 este unul foarte bogat din punct de vedere al medaliilor pentru Clubul Sportiv Școlar Reșița. Cei peste 450 de sportivi au cucerit 459 de medalii. Dintre acestea, 60 au fost de aur, 134 de argint, iar 265 de bronz.

A detaliat bilanțul directorul CSS Reșița, prof. Marius Crețeanu:

„A fost un an foarte bun pentru CSS Reșița. Am obținut cel mai mare număr de medalii de până acum. În total 459 de medalii, din care 60 au fost de aur, 134 de argint, iar 265 de bronz. Aceste medalii au fost cucerite în campionatele naționale și la Naționalele școlare, deci vorbim doar despre competiții oficiale. Din păcate, din lipsă de fonduri, în acest an nu am reușit să asigurăm participarea sportivilor noștri la concursuri amicale, care sunt si ele foarte importante pentru pregătirea lor. Rezultatele deosebite pe care le-am obținut anul acesta nu sunt întâmplătoare, deoarece de 3-4 ani am reușit mereu să asigurăm sportivilor noștri cantonamente de iarnă și de vară. Din păcate, în acest an, nu am mai putut să le oferim aceste cantonamente, și este probabil ca în anul viitor să nu mai avem rezultate la fel de bune. Am reușit să îi și premiem pentru rezultatele lor. Topul primilor zece sportivi de la CSS îl vom realiza în luna ianuarie, deoarece trebuie să ne reunim toți profesorii, să prezentăm rezultatele. Vom prezenta acest top și Direcției Județene de Sport Caraș-Severin. Din păcate pentru rezultatele din 2018 nu am primit acești bani să ne putem premia performerii. Nici DJTS-ul nu a dispus de fonduri pentru a premia cei mai buni sportivi ai județului. Sperăm ca la anul să putem face aceasta pentru că sportivii merită din plin, muncesc foarte mult și au rezultate foarte bune. Anul 2020 sperăm să fie un an mai liniștit, poate un an mai bogat. Urez tuturor sportivilor, antrenorilor, părinților, un an cât mai bun, multă sănătate și La mulți ani”, a afirmat prof. Marius Crețeanu.

Secțiile de la CSȘ Reșița sunt: fotbal, atletism, gimnastică, gimnastică ritmică, schi, înot și lupte.

sursa foto: Cristina Corocan