Ascultă Radio România Reșița Live

La mulți ani, dragi tineri de la ATOR-BM! Vrednici sunteți!

De 10 ani, Primul Învățător al Lumii, Iisus ajunge mai aproape de sufletele bănățenilor de toate vârstele prin tinerii de la ATOR.Un deceniu care împlinit porunca ce luminează prin Credință , Nădejde și Dragoste fiindcă Dumnezeu este Iubire!

La mulți ani, dragi tineri de la ATOR-BM! Vrednici sunteți!

Articol editat de Anca Bălălău, 19 iulie 2026, 12:02 / actualizat: 19 iulie 2026, 14:40

Aniversarea primului deceniu de activitate a avut loc sâmbătă, 18 iulie 2026, în municipiul Reșița sub forma unui dublu eveniment aniversar, menit să marcheze cei 10 ani de misiune în plan cultural-educativ, social-filantropic și catehetic în Caraș-Severin, cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Reșița Montană, de către un sobor de preoți, condus de părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal în cadrul sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele Mihai Ciucur, membri vechi şi noi ai ATOR Banatul de Munte, coordonatori, îndrumători, parteneri şi colaboratori ai asociației, dar si reprezentați ai forurilor județene și locale, dintre care îî amintim pe prefectul județului, Cristian Gâfu, cei doi viceprimari ai Reșiței, Mădălina Chiosa și Daniel Călin, consilierul județean, Felicia Quint, inspectorul general al ISJ, Lucian Miclău, familia profesor Viorica și Ionuț Gârtoi, poeta Liubița Rachici, Adrian Dumbravă, fostul manager al Spitalului Municipal Caransebeș, ori Dan Mirea.

După Sfânta Liturghie, părintele inspector Mihai Pavel, precum și toți cei ce au susținut de-a lungul timpului activitatea ATOR, au primit diplome de recunoștință și plachete aniversare. Pentru toată activitatea și implicarea în cei 10 ani de la înființarea ATOR BM, președintele acestei asociații de tineret, Anita Radics, a primit Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a 2-a pentru mireni.

La final, Părintele Episcop a transmis un mesaj la împlinirea celor 10 ani de activitate a tinerilor din Episcopia Caransebeșului. De asemenea și reprezentantul Patriarhiei Române şi coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, Mihai Ciucur, au rostit câteva cuvinte cu prilejul acestei moment aniversar, cuvinte ce continuă zidirea unor fapte bune și înlesnesc viitoarele realizări ale tinerilor care au crescut și vor crește împreună.

„Vă mulțumim că v-ați rugat și ați lucrat împreună 10 ani și această asociație a luminat în Banatul de Munte și în toată Patriarhia Română. Modele de bune practici se iau pentru toată Patriarhia Română de la această asociație a tinerilor ortodocși români din Banatul de Munte. Nu de puține ori părintele Mihai Ciucur, domnișoara Anita și alți tineri, au prezentat la Caraiman și la alte întâlniri la București, aceste modele de bune practici, cum îi adunăm pe tineri, cum îi motivăm și îi apropiem de Biserică, cum îi îndemnăm să se roage, să-și mărturisească păcatele și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Eu cred că ați făcut tot ceea ce ați putut, v-ați pus sufletul pentru Biserica lui Hristos și pentru creșterea și formarea tinerilor ortodocși din această Eparhie. Vă mulțumim pentru toată activitatea, pentru toată munca și osteneala, pentru că nu este ușor ca în ziua de astăzi să lucrezi cu tinerii. Nu este ușor, dar credem în acest parteneriat viabil și durabil, pe termen nelimitat și anume parteneriatul dintre Biserică și Școală. Școala și Biserica au fost dintotdeauna împreună în spațiul Carpato-Danobiano-Pontic. Școala s-a născut în tinda Bisericii, iar primele lecții s-au predat în Biserică și copiii au învățat să citească din valorosul și vechiul Ceaslov din strana strămoșească. Vă mulțumim că ne sunteți alături de 30 de ani, Radio România Reșița, fiindcă împreună cu dvs, cu ajutorul și rânduiala Lui Dumnezeu suntem datori să avem grijă unii de alții și să propovăduim prin cuvânt și fapte, Cuvântul Lui Dumnezeu.Dumneavoastră la Radio România Reșița, noi propovăduim de la Anvon, dar și în societate atât cât putem. Tinerii noștri au centrele acestea de tineret în toată Epahia și împreună cu părintele Mihai pătrund și în școli. Așadar, cred că propovăduirea cuvântului este necesară și de la Amvon, și de la catedră și pe calea undelor și suntem datori să ne întărim unii pe alții fiindcă trăim într-o societate secularizată și noi ne ferim de secularizarea din interior a Bisericii, dar facem scut să rămânem ucenici ai Mântuitorului, propovăduitori ai cuvântului și împlinitori ai poruncilor Lui Dumnezeu.Credință, Nădejde și Dragoste! ” a transmis P.S. Părintele Episcop Lucian al Caransebeșului.

ATOR BM este, înainte de orice, o stare de spirit, o flacără a ortodoxiei care luminează și înnobilează sufletele de orice vârstă din Banatul de Munte, dar și un model, o chemare pentru tinerii români.

‘’De 10 ani, data de 18 iulie este una foarte importantă pentru tinerii ortodocși din Banatul de Munte, pentru că ea ne amintește de momentul în care 16 tineri entuziaști s-au adunat la Moniom, Reșița, în vara anului 2016, și au pus bazele a ceea ce, în timp, a devenit cea mai mare asociație de tineri a județului nostru.”, mărturisește părintele Mihai Ciucur, mentorul și duhovnicul asociației.

Prin implicarea părintelui Mihai Ciucur, prin dragostea sa părintească și duhovnicească, prin deschiderea sa, acești copii s-au format și au format la rândul lor, caractere.
Astăzi, după 10 ani nu poți vorbi de Caraș-Severin fără a aminti de ATOR BM. Anita Radics a dus această poveste cu ambiție și devotament, un stâlp al asociației pe care se sprijină o poveste ce salvează suflete.

‘’ATOR împlinește azi 10 ani de activitate, este momentul lor de bilanț pentru acești 10 ani, un bilanț pozitiv, pentru că activitatea lor este foarte bine cunoscută întregii comunități.Vreau să-i felicit pe tineri pentru implicarea lor în toți acești 10 ani, pe toți cei care s-au succedat în activitatea lor în ATOR , însă și pe aceia a căror activitate este nevăzută, neștiută, este vorba de cei care au contribuit în toate modalitățile posibile pentru ca proiectele acestor tineri să ia naștere și să crească frumos.Mulțumim pentru distincția acordată Primăriei Reșița și domnului primar Ioan Popa. Vom rămâne un partener de nădejde al ATOR BM. Felicitări și La Mulți Ani!’’mărturișește viceprimarul Reșiței, profesor Mădălina Chiosa!

‘’În zilele durerii am învățat să mă rog,’’ spune Regina Maria a României, de la a cărei săvârșire s-au împlinit pe 18 iulie 88 de ani. Infinită rămâne iubirea ei pentru România, infinită este dragostea acestor copii pentru aceste locuri, mai ales în aceste zile de rătăcire pentru întreaga umanitate.

Asociația Tinerilor Ortodocși a luat ființă la data de 18 iulie 2016, la Centrul de Tineret Moniom, ca grup informal de tineri, iar începând cu anul 2021 funcționează ca și asociație nonprofit cu statut propriu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian. Începând cu anul 2022, asociația are propriul sediu și centru de tineret, în imobilul aparținând Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Reșița Montană, aici derulându-se numeroase activități educative, sociale și culturale pentru copiii și tinerii din municipiul Reșița.
Dintre marile proiecte derulate de către ATOR Banatul de Munte de-a lungul celor 10 ani, merită amintite campaniile umanitare: „Mâinile Bucuriei” și „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, zecile de tabere din cadrul programului Tabăra din Inima Satului”, evenimentele naționale de tip ITO, sau mentoratele oferite asociațiilor de tineret din țară, dar și de peste hotare.

La mulți ani, dragi tineri! Vrednici sunteți!

 

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro

 

O nouă linie de tramvai va lega Gara de Nord de Pasajul Solventul. Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 22:26

O nouă linie de tramvai va lega Gara de Nord de Pasajul Solventul. Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție

Primăria Timișoara face un nou pas în modernizarea transportului public. Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru execuția lucrărilor...

O nouă linie de tramvai va lega Gara de Nord de Pasajul Solventul. Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție
Titularizare 2026 în Caraș-Severin: 533 de candidați susțin proba scrisă pe 21 iulie. Unde are loc examenul și câte posturi sunt disponibile
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 20:28

Titularizare 2026 în Caraș-Severin: 533 de candidați susțin proba scrisă pe 21 iulie. Unde are loc examenul și câte posturi sunt disponibile

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin a anunțat că proba scrisă a Concursului național de ocupare a posturilor...

Titularizare 2026 în Caraș-Severin: 533 de candidați susțin proba scrisă pe 21 iulie. Unde are loc examenul și câte posturi sunt disponibile
Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:05

Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început

Emoții și speranțe pentru absolvenții de liceu care au promovat examenul de bacalaureat. Săptămâna aceasta a debutat oficial sesiunea de...

Admitere 2026 la Centrul Universitar al UBB din Reșița: înscrierile au început
Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 17:52

Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Grădinari, a fost sancționat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor cu o amendă de...

Bărbat din Grădinari, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat un câine pe DN 57
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 16:55

Gaze naturale pe Valea Cernei și Valea Timișului: magistrala Prunișor–Jupa intră într-o nouă etapă. Ce localități vor beneficia?

Odată finalizată, conducta va aduce gaze naturale în zeci de localități din județele Mehedinți și Caraș-Severin, deschizând noi perspective...

Gaze naturale pe Valea Cernei și Valea Timișului: magistrala Prunișor–Jupa intră într-o nouă etapă. Ce localități vor beneficia?
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 14:07

Grevă SANITAS în Caraș-Severin: 600 de sindicaliști susțin protestul din sănătate. Cinci spitale vor participa luni, la greva de avertisment

Peste jumătate dintre membrii Sindicatului Sanitas din Caraș-Severin au semnat pentru declanșarea grevei generale. Aproximativ 600 de...

Grevă SANITAS în Caraș-Severin: 600 de sindicaliști susțin protestul din sănătate. Cinci spitale vor participa luni, la greva de avertisment
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 13:48

Salvări contra cronometru: elicopterul SMURD Caransebeș intervine tot mai des vara

Activitatea elicopterului SMURD de la Punctul Aeromedical Caransebeș se intensifică semnificativ în lunile de vară. Condițiile meteo favorabile...

Salvări contra cronometru: elicopterul SMURD Caransebeș intervine tot mai des vara
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 13:33

Municipiul Arad primește 878.000 de lei pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile relocate din Bihor

Municipiul Arad beneficiază de o finanțare de 878.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. Banii vor acoperi...

Municipiul Arad primește 878.000 de lei pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile relocate din Bihor