drum agricol

Un drum agricol va fi realizat anul acesta între localităţile cărăşene Vrani şi Iertof. Valoarea lucrărilor este de 1 milion de euro, bani proveniţi din fonduri europene, ne-a informat primarul Gheorghe Moată. Administraţia locală doreşte să devieze pe acest drum agricol circulaţia tractoarelor şi a tirurilor din zonă care provoacă distrugerea caselor din comuna Vrani. Firma care a câştigat licitaţia va începe lucrările imediat ce o vor permite condiţiile meteorologice, a mai precizat Gheorghe Moată.