[FOTO] La Mulţi Ani, Gabriel Liiceanu!
Motto: „Pe toţi oamenii care mi-au fost aproape i-am privit cu ochiul neîndurător al iubirii mele pentru ei”.Gabriel Liiceanu
Articol editat de Radio Resita, 22 mai 2020, 18:04 / actualizat: 22 mai 2020, 20:38
„Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârşitoare uneori! –, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt”, mărturiseşte aniversatul zilei, Gabriel Liiceanu care a venit pe lume acum 78 de ani, pe 23 mai 1942, în Râmnicu Vâlcea. Tatăl său, Petre Liiceanu lucra în finanțe, iar mama, Ioana Liiceanu era profesor de matematică. În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.
Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filosofie cu teza „Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”.
Este filosof, interpret și scriitor român, discipol al filosofului Constantin Noica,iar în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filosofului german Martin Heidegger.
Din anul 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
În anul 1975 s-a transferat la Institutul de Istorie a Artei, unde a ocupat un rol de cercetătător până în 1989. În 1990 a devenit director al Editurii Humanitas, iar din 1992 este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români interziși, în totalitate sau parțial, în perioada comunistă.
Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filosofia -Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu, literatura -Eugen Ionescu, Lucian Blaga și istoria-memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca.
Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte ce supraviețuise în manuscris de la moartea autorului în anul 1945. Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației ’27. Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste cât și alte teme aferente.
Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra ce pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice. În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”.
Toţi cei enumeraţi sunt oamenii „iubiţi până la capăt”, după cum afirmă chiar Gabriel Liiceanu: „Cu excepţia lui Mihail Sebastian, pe toţi ceilalţi i-am întâlnit în carne şi oase şi ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influenţat destinul”.
Gabriel Liiceanu este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și al Revistei 22, membru în consiliul științific al New Europe College și Președinte al Asociației Editorilor din România ,1999-2006.
„Oamenii au căutat dintotdeauna să obţină o certitudine absolută în ordinea minţii, o propoziţie care să nu poată fi niciodată infirmată, o formă de adevăr absolut; de pildă, „suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180°. Ei bine, nevoia unei certitudini afective este şi mai crâncenă în noi. Există oare bucurie mai mare decât să găseşti corespondentul afectiv al propoziţiei de mai sus? Să ştii că există o constelaţie umană la care poţi oricând să faci recurs”?
GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor ’80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.
În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice.Exerciții de umor criptic (2019).
„Ideea este că, așa cum un om e dator să încerce să înțeleagă ceva din trecerea lui prin lume, la fel, fiecare dintre noi are obligația morală de a înțelege istoria pe care o trăiește. E, ca să zic așa, o chestiune de igienă cetățenească. A înțelege, a-ți crea premisele pentru a nu te lăsa prostit, e nu numai o chestiune de mândrie, ci și de patriotism. Neînțelegând ce se întâmplă în jurul tău, faci rău societății în care trăiești, pentru că devii manipulabil, devii victima demagogilor profesioniști, iar votul tău, cumulat cu al altora aflați în condiția ta de ignoranță, poate să distrugă societatea. Așadar, se cuvine să fii la înălțimea istoriei trăite, căutând s-o înțelegi”, punctează cotidianul filosoful Gabriel Liiceanu.
Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea „Despre limită” o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.
“Dacă îţi depăşeşti limitele eşti pedepsit, dacă nu ţi le depăşeşti, nu eşti om”, mărturiseşte Gabriel Liiceanu, căruia îi transmitem astăzi un sincer La Mulţi Ani!
Epilog: „Fiecare om înseamnă în viaţă noastră exact atât cât păstrăm din el după moartea lui”.Gabriel Liiceanu
Sursa foto:wikipedia
