primarie-armenisPrimăria Armeniş îşi propune să termine în acest an modernizarea şi amenajarea centrului comunei. Valoarea proiectului, început anul trecut, este de aproximativ 850.000 de lei, bani proveniţi din fonduri proprii, ne-a declarat primarul Petru Vela. Conform acestuia, proiectul presupune pavarea trotuarelor, finalizarea acceselor spre gospodăriile cetăţenilor, montarea unei fântâni artezieni în faţa şcolii din comună şi amenajarea platoului din faţa Căminului Cultural. Conform primarului Petru Vela, anul trecut au fost realizate 30% din lucrări.