Ascultă Radio România Reșița Live

Senatul și Camera Deputaților încep luni prima sesiune ordinară a anului

Potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, cele două Camere au fost convocate de președintele Senatului și, respectiv, președintele Camerei Deputaților „în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată”, precum și ale art. 83 alin. (1) din Regulamentul Senatului, respectiv, ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților.

Senatul și Camera Deputaților încep luni prima sesiune ordinară a anului

Articol editat de Casandra Silitra, 2 februarie 2026, 10:05

La Camera Deputaților, ședința Biroului permanent, în vechea componență, va avea loc luni, începând cu ora 13:30, iar de la ora 16:00 se va întruni plenul Camerei. La Senat, plenul se va reuni tot de la ora 16:00, iar Biroul Permanent de la ora 12:00.

Conform procedurilor, în prima zi din sesiunea parlamentară vor fi aleși, în fiecare cameră, membrii Birourilor permanente, și anume vicepreședinții, secretarii și chestorii Senatului, respectiv ai Camerei Deputaților. Președinții celor două Camere, Mircea Abrudean și Sorin Grindeanu, au fost aleși, după constituirea Parlamentului, pentru un mandat de patru ani.

Potrivit Regulamentelor celor două Camere, alegerea membrilor Birourilor permanente se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, conform configurației politice a forului respectiv și negocierii liderilor grupurilor parlamentare. Listele candidaților propuși se vor supune în întregime votului Camerei Deputaților, respectiv Senatului și se aprobă cu votul deschis al majorității parlamentarilor prezenți în fiecare cameră.

Prioritățile coaliției în această sesiune parlamentară sunt adoptarea pachetului privind reforma administrației publice locale și centrale, măsurile de relansare economică și legea bugetului de stat pe 2026.

Opoziția a anunțat că pregătește moțiuni simple împotriva miniștrilor de Externe și al Apărării, dar și de cenzură la adresa Guvernului, precum și mai multe inițiative legislative legate de reducerea cheltuielilor statului și de protejarea cetățenilor.

Sursa: AGERPRES

Bolojan: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline; PNL este pregătit să contribuie la o soluție
Naţional marți, 23 iunie 2026, 08:42

Bolojan: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline; PNL este pregătit să contribuie la o soluție

România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline, a declarat marți președintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, notează Agerpres....

Bolojan: România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline; PNL este pregătit să contribuie la o soluție
UPDATE/Simion: Nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veştea; aşteptăm clarificări de la Nicuşor Dan
Naţional luni, 22 iunie 2026, 20:25

UPDATE/Simion: Nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veştea; aşteptăm clarificări de la Nicuşor Dan

Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, după discuțiile cu premierul desemnat că, ‘în acest moment’, parlamentarii AUR nu...

UPDATE/Simion: Nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veştea; aşteptăm clarificări de la Nicuşor Dan
Veștea, la ieșirea din sediul AUR: Am deschidere pentru orice solicitare ce poate duce la o bună guvernare
Naţional luni, 22 iunie 2026, 20:23

Veștea, la ieșirea din sediul AUR: Am deschidere pentru orice solicitare ce poate duce la o bună guvernare

Premierul desemnat, Adrian Veștea, a declarat, luni, la ieșirea din sediul AUR, că a discutat o serie de măsuri economice pe care reprezentanții...

Veștea, la ieșirea din sediul AUR: Am deschidere pentru orice solicitare ce poate duce la o bună guvernare
Veștea: Sunt un om al dialogului, voi avea o întâlnire cu președintele AUR
Naţional luni, 22 iunie 2026, 17:31

Veștea: Sunt un om al dialogului, voi avea o întâlnire cu președintele AUR

Premierul desemnat, Adrian Veștea, anunță că va avea o întâlnire cu președintele AUR, George Simion, punctând că este ‘un om al...

Veștea: Sunt un om al dialogului, voi avea o întâlnire cu președintele AUR
Naţional luni, 22 iunie 2026, 15:35

Fost consilier din Ministerul Afacerilor Externe, acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA cu prejudiciu de peste 8,4 milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au sesizat instanța de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Păune...

Fost consilier din Ministerul Afacerilor Externe, acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar DNA cu prejudiciu de peste 8,4 milioane de lei
Naţional luni, 22 iunie 2026, 10:58

Ședința conducerii Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, suspendată după o dispută privind sigla PNL

Ședința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, programată luni, la ora 10:00, a fost suspendată și urmează să fie reluată la ora...

Ședința conducerii Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, suspendată după o dispută privind sigla PNL
Naţional luni, 22 iunie 2026, 07:11

Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor pentru viitorul Cabinet

Premierul desemnat Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor propuși pentru viitorul Cabinet. Noul Executiv...

Adrian Veștea a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor pentru viitorul Cabinet
Naţional duminică, 21 iunie 2026, 11:08

PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul Veștea. Social-democrații cer măsuri pentru populație și economie

PSD va decide duminică, 21 iunie, dacă intră în Guvernul propus de Adrian Veștea. Consiliul Politic Național al social-democraților a fost...

PSD decide astăzi dacă intră în Guvernul Veștea. Social-democrații cer măsuri pentru populație și economie