Teatrul de Vest din Reşiţa a oferit spectatorilor săi, duminică seara la Palatul Cultural, cea de-a doua premieră din acest an, o dramă scrisă de dramaturgul american Marsha Norman care a primit în anul 1983 Premiul Pulitzer pentru această piesă „‘night, Mother“- „Noapte bună, mamă!“.
Un text ofertant şi dur ce lasă loc întotdeauna de priviri introspective în interiourul fiecăruia dintre noi, indiferent de perioada în care se desfăşoară acţiunea.
„Noapte bună, mamă!“ este ungherul neumblat al sufletului nostru, ori privilegiul de-a ne bucura că nu am fost niciodată, nici din calitatea de copil, nici din cel de părinte, în pielea celor două personaje, dar… cu siguranţă am avut momente în viaţă când ne-am apropiat de buza prăpastiei fie şi numai cu un gând sau o cădere…
Fără a ne cenzura propriile trăiri sau ezitări putem configura o plasă, fără ipocrizie, de care am fost salvaţi în momentul acela de colaps al destinului.
Mihaela Lichiardopol, regizorul spectacolului, a lăsat loc pentru toate acestea prin cheia regizorală abordată, dând spaţiu chiar cu excentritate celor două protagoniste interpretate de Camelia Ghinea, mama şi Andrada Samoilă, fiica, să-şi construiască personajele în tablouri de stări diferite ce au încercat să convingă fie prin rebeliune, fie prin supunere două destine pline de tragism.Pe alocuri s-a simţit şi mitul Electrei, dar deşi Mama din acest spectacol a îmbrăcat abordări diferite, fiica a reuşit să domine scena pe parcursul întregului spectacol printr-o ţinută plină de dramatism şi consecvenţă emoţională.
Andrada Samoilă a reuşit să îşi păstreze consistenţa rolului aşa cum dealtfel a dovedit-o în toate rolurile realizate pe scena Teatrului de Vest!
Mama, Camelia Ghinea a trăit zbaterea părintelui pus în faţa propriilor greşeli, a mamei care a ratat momente din viaţa propriului copil, sau a mamei care nu a fost şi nu este pregătită să accepte boala copilului său, dar nici amintirea soţului care prin moartea sa i-a înmulţit responsabilitatea de părinte aflat în postura de-a se împotrivi destinului…
Spectacolul „Noapte bună, mamă!“ are multe posibilităţi de a se configura, multe căi pe care poate duce spectatorul… şi niciodată nu cred că va epuiza uneltele artistice în abordarea sa…
Poate că au lipsit halatele de casă, de exemplu, din decorul care să înduioşeze atmosfera de cămin la ceas de seară sau poate că impresia sentimentelor mult prea fardate nu a reuşit să acopere ridurile unei tragedii cu rădăcini în amintirile copilăriei.
Regizorul Mihaela Lichiardopol a dăruit cu generozitate şansa celor două actriţe de a se construi şi adapta celor două personaje în cheia gravă a unei morţi anunţate… nu a fost loc de respiro, de uzanţe, dar a introdus cu inteligenţă cadrele filmate ce au reuşit să îşi lipească membrana durerii pe lacrima tragicului… și chiar să salveze finalul spectacolului împreună cu me-sajul grav al Andradei Samoilă în rolul fiicei!
Totul s-a desfăşurat pe lait-motivul grecesc „Deus ex machina”, în cazul de faţă adaptat pe „Noapte bună, mamă”!
De ce „Deus ex machina?”… o întrebare la care următorul spectacol poate găsi rezolvarea printr-un răspuns care să se bazeze mai degrabă pe un compromis între libertatea de a triumfa prin simplitate și delicatețe sau să continue prin manifestări butaforice ce nu pot încarna subiectul în granița fină dintre Adevăr și Minciună… pentru că tragismul acestui text este la intervenția proniei divine, nu poate fi decupat din destin și nu poate, pe cale de consecință, fi ignorat sau rezolvat prin comic de situație ori teatralitate indusă de dorința de a fi văzut ca un clovn în rol victimă destinat plafonării.
Nu trebuie neapărat să descoperim complexul Electra în acest spectacol, dar trebuie, pe un text ce-a primit Premiul Pulitzer, să ne menţinem la înălţimea aşteptărilor unui teatru de calitate care să năzuiască la un Premiu UNITER reamintindu-ne ceea ce Stanislavski perora: „Nu confundaţi joaca cu jocul”, altfel spus „iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă!”
Aşadar, rămâne loc de construcţie cu sinceritate şi obiectivitate. Dacă Andrada Samoilă a putut duce rolul într-o ţinută elegantă, și celălalt personaj trebuie să completeze registrul dramatic prin rezolvarea unor tablouri din piesă care să menţină starea de căutare şi să nu abată spectatorul spre alte genuri dramatice impulsive prin neadecvare la ceea ce este de fapt subiectul piesei dramaturgului american, Marsha Norman- sinuciderea propriului copil, bolnav de epilepsie!
Felicitări Teatrului de Vest pentru dorința de a ridica standardele repertoriului pe 2019!
Radio România Reşiţa este partenerul media al Teatrului de Vest!
Anca Bica Bălălău
Nota redacţiei:
Deus ex machina,în limba latină, semnifica inițial coborârea pe scenă a actorilor ce interpretau zei, cu ajutorul unei macarale (mekhane), în timpul tragediilor antice grecești. În teatrul lui Euripide exista un personaj care rostea prologul (de regulă o zeitate), expunând acțiunea anterioară, uneori un rezumat al piesei, conferind credibilitate și dezambiguizând firul acțiunii. Tot zeii erau cei care anunțau, la sfârșitul piesei, viitorul personajelor. (vezi Friedrich Nietzsche – Nașterea tragediei din spiritul muzicii).
Ulterior, la Roma, expresia și-a lărgit sensul și a început să desemneze orice rezolvare bruscă a unui conflict, prin intervenția proniei divine. În prezent expresia este folosită cu acest sens mai larg.
