Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, a avut 11 oratori, dintre care opt au luat cuvântul în Sala Unirii. Discursurile lor nu sunt egale sub aspectul importanţei, dar sunt inspirate de acelaşi program politic şi ideile pe care le conţin sunt convergente.
Oratorii Marii Uniri au fost: Ştefan Cicio Pop, preşedinte al Consiliului Central Naţional Român, Ioan Suciu, raportorul adunării, Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Alexandru Vaida Voevod, Ioan I. Papp, episcop ortodox al Aradului, Miron Cristea, episcop ortodox al Caransebeşului, Iuliu Hossu, episcop greco-catolic al Gherlei şi Aurel Vlad. Doar primii opt au luat cuvântul în Sala Unirii.
Vasile Goldiş a fost principalul orator al Marii Adunări Naţionale. La Arad, el îşi dobândise rolul de stilizator al documentelor adoptate de CCNR şi tot el a dat forma definitivă Rezoluţiei privind Unirea. Nu ne surprinde, aşadar, faptul că tot lui i-a revenit misiunea de a-i expune proiectul la 1 decembrie 1918. Şi-a onorat această îndatorire, nu înainte de a prezenta discursul oficial al adunării, care constituia argumentaţia politică şi istorică a acţiunii aflate în desfăşurare. În cuvântul său, Goldiş s-a referit la evenimentele desfăşurate în 1918 la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia ca la părţile aceluiaşi program naţional. De asemenea, el a aşezat actele de unire într-o evoluţie aproape bimilenară, pornind de la sinteza daco-romană, trecând prin invaziile migratoare, formarea statelor medievale româneşti, istoria lui Mihai Viteazul, a lui Horea şi a lui Avram Iancu, unirea principatelor, independenţa de la 1877 şi Primul Război Mondial care a favorizat eliberarea naţiunilor şi reunirea tuturor românilor într-un singur stat. Acest model istoriografic determinist a avut o carieră îndelungată, generalizându-se în perioada interbelică, fiind redescoperit după 1968 şi având ample ecouri până în zilele noastre.
De asemenea Iuliu Maniu s-a lăsat iniţial purtat de idealismul momentului, pentru a încheia cu aprecieri concrete referitoare la dezvoltarea social-economică a poporului român. A vorbit şi el despre „lumina libertăţii neamurilor”, prezentând Unirea ca pe o „binefacere dumnezeiască”.
A punctat la final necesitatea înfăptuirii reformei agrare în scopul consolidării clasei ţărăneşti, la independenţa economică a României, la dezvoltarea industriei şi a comerţului pentru emanciparea meseriaşilor şi a muncitorilor.
Episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, precum şi avocatul Aurel Vlad au vorbit doar afară, pe locul cunoscut atunci drept „Câmpul lui Horea”, în faţa simplilor participanţi. Datorită numărului mare al publicului, audienţa de care s-au bucurat a fost limitată, fiecare dintre ei neputând fi auziţi decât de grupul din proximitate.
