Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Radio România pe lista scurtă a premiilor BBC Audio Drama Awards 2019

Producţia Teatrului Naţional Radiofonic Spovedania – scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski, regia artistică: Ilinca Stihi, se află pe lista scurtă a premiilor BBC Audio Drama Awards 2019, la secţiunea Cea mai bună dramă europeană.

[FOTO] Radio România pe lista scurtă a premiilor BBC Audio Drama Awards 2019

Articol editat de Radio Resita, 23 noiembrie 2018, 19:27

Premiile BBC Audio Drama se acordă pentru originalitatea şi calitatea spectacolelor audio on air şi online şi dau recunoaştere creativităţii actorilor, scriitorilor, producătorilor, designerilor de sunet şi altora care lucrează în acest gen.

Finaliştii vor fi anunţaţi marţi, 8 ianuarie 2019, iar câştigătorii duminică, 3 februarie 2019, într-o ceremonie ce se va ţine la Teatrul de Radio de la BBC Broadcasting House Londra

La secţiunea cea mai bună dramă europeană, spectacolele selectate sunt:

–100 Songs by Roland Schimmelpfennig, producer Manfred Hess, SWR/ARD Germany

–The Confession by Fyodor Dostoevsky, adapted by Doina Papp, producer Ilinca Stihi, Radio Romania

–The Cremator by Ladislav Fuks, adapted by Lenka Veverková, producer Eva Vovesná, Czech Radio

– The Day It Rained 449 Franz Klammers by Mathias Cavelty, producer Reto Ott, SRF Swiss Radio and Television

– July 22nd: How Could It Happen? by Mathias Calmeyer, producer Øystein Kjennerud, NRK Norway

–Munch and Munch – Diptych by Jasna Mesarić, producer Katja Šimunić, HRT Croatian Radio

– Wrapped by Tracy Martin, producer Kevin Reynolds, RTÉ Ireland

Spovedania – scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul Demonii de Feodor Mihailovici Dostoievski. Regia artistică: Ilinca Stihi.

În distribuţie: Zoltan Octavian Butuc, Marian Râlea, Ana Ioana Macaria, Isabela Neamţu, Magda Catone, Manuela Ciucur, Andrei Ciopec, Ana Maria Ţoghină.

Muzica originală şi sound design: Tom Brânduş.

Asistenţa tehnică înregistrări teren: Bogdan Dumitrescu şi Marius Ţoghină. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.

Teatrul Naţional Radiofonic propune publicului său o pagină sonoră inedită: spectacolul Spovedania, după F. M. Dostoievski, constituindu-se într-o provocare la introspecție alături de eroul care parcurge un tragic proces de conștiință, capabil să exprime o viaţă interioară cu infinite meandre, complicate frământări psihologice: cea a demonicului prinț Stavroghin.

Scenariul radiofonic semnat de Doina Papp, realizat cu ştiinţa dozării exacte și simţ teatral, pornește de la ultimul capitol din Demonii, La Tihon, refuzat inițial publicării. Aici, Stavroghin, care caută mântuirea spovedindu-se călugărului Tihon, retrăiește obsesia unui act de pedofilie, crima odioasă comisă față de copila pe care o ademenește și o împinge la sinucidere, corolar al unei vieți în afara credinței. Suferinţa personajului, dilemele acestei fiinţe aflate în impas se amplifică prin inserarea unor secvenţe retrospective semnificative din roman, care-l definesc pe Stavroghin ca reprezentant al nihiliștilor pe care romanul îi are în centru. Scriitura radiofonică adoptă tehnica colajului, în acord cu nevoile transpunerii în limbaj auditiv, lansând întrebări şi îndemnând, fără îndoială, la meditaţie, la confruntarea cu ideile dostoievskiene despre credinţă, moarte, esenţa (ambiguitatea) fiinţei umane. Acest nucleu dramatic răscolitor este încadrat de poezia lui Charles Bukowski, dedicată lui Dostoievski, adăugată de regizoare care face un racord spectaculos la contemporaneitate, aducând lumea spectacolului aproape de noi, publicul de secol XXI.

Ilinca Stihi abordează creativ universul dostoievskian, cu o concepţie precisă asupra spaţiului auditiv, izbutind o producţie sonoră iconoclastă, vie, ritmând secvenţele spectacolului prin discontinuităţi, întreruperi ale compoziţiei acustice ori alăturări neobişnuite de sunete, cuvinte, stări şi sentimente… Planul dialogului este dublat în permanenţă de un plan auditiv secund, care comentează, însoţeşte, câteodată chiar contrazice inspirat conţinutul vorbelor rostite. Viaţa interioară damnată a lui Stavroghin este redată prin modalităţi de expresie noi, incitante, în spiritul evoluţiei formelor auditive şi al posibilităţilor, din ce în ce mai rafinate, de explorare a lumii sunetelor.

Din acest punct de vedere, s-a dovedit mai mult decât benefică, pentru spectacolul radiofonic Spovedania, colaborarea cu Tom Brânduş, artist vizual, muzician, compozitor, autor de performance-uri multimedia şi producţie video, implicat în numeroase producţii teatrale, cinematografice şi de operă, pe scenele naţionale şi internaţionale.

Regizoarea Ilinca Stihi şi Tom Brânduş, autor al sound design-ului şi al muzicii originale, au recreat subtila ţesătură de întâmplări, sentimente, emoţii, impulsuri sufleteşti, din scrierea lui Dostoievski, învăluind faptele stranii într-un halou sonor atent elaborat, în care sunetele, inflexiunile, pauzele îşi află o ipostază organică şi dovedesc o mare putere de sugestie, izbutind să impună sentimentul de deznădejde şi damnarea, proprii acestui univers. Înregistrările au fost realizate într-un spaţiu subteran, în uzina de la subsolul Radioului (excelentă corespondenţă cu subterana lui Dostoievski!), zgomotul motoarelor în surdină, dozate diferit, însoţind în permanenţă jocul actorilor, generând o ambianţă acustică ciudată, apăsătoare. Spaţializarea sunetului, atenţia maximă la detalii, alternanţa de planuri şi muzica originală a lui Tom Brânduş amplifică atmosfera, stările personajelor, susţinând dialogul, ideile, pasiunile, viaţa subtilă, ascunsă, intensă, de dincolo de cuvinte.

Regizoarea Ilinca Stihi a invitat, în distribuţia spectacolului radiofonic Spovedania, personalităţi actoriceşti distincte, ale căror voci răscolitoare dau viaţă, fie și numai în câte o scenă, acestor personaje și întâmplări, antrenându-ne în confesiunea lor simbolică. În rolul lui Nikolai Stavroghin, Zoltan Octavian Butuc întruchipează, cu forţă şi expresivitate, ambiguitatea personajului, dedublarea, multiplicarea, negativismul exacerbat, apăsarea şi chinurile sufleteşti. Prin vocile actorilor şi prin tot acel amalgam sonor atent gândit, spectacolul capătă dramatism, intensitate, poezie, emoţie…

Astfel încât, producţia Spovedania, scenariu radiofonic de Doina Papp după Dostoievski, în regia artistică a Ilincăi Stihi devine un spectacol radiofonic profund, tulburător, care pune în valoare ideile genialului scriitor rus, susţinut fiind impecabil de către actori, o montare care vorbeşte publicului de azi, printr-un limbaj sonor universal.

Festivalul Ceaunelor revine la Giarmata Vii pe 17 octombrie 2026. Bucate la ceaun și spectacole folclorice, la Poligon
Evenimente joi, 15 octombrie 2026, 09:43

Festivalul Ceaunelor revine la Giarmata Vii pe 17 octombrie 2026. Bucate la ceaun și spectacole folclorice, la Poligon

Giarmata Vii găzduiește sâmbătă, 17 octombrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor, un eveniment dedicat gastronomiei...

Festivalul Ceaunelor revine la Giarmata Vii pe 17 octombrie 2026. Bucate la ceaun și spectacole folclorice, la Poligon
Festivalul „Glasul Ceaunelor” revine la Moneasa. Două zile de gastronomie tradițională, muzică și folclor
Evenimente marți, 13 octombrie 2026, 09:35

Festivalul „Glasul Ceaunelor” revine la Moneasa. Două zile de gastronomie tradițională, muzică și folclor

Festivalul „Glasul Ceaunelor” aduce două zile de tradiții, gastronomie și muzică la Aqua Strand Moneasa, în județul Arad. Evenimentul se...

Festivalul „Glasul Ceaunelor” revine la Moneasa. Două zile de gastronomie tradițională, muzică și folclor
„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție la Muzeul Național al Banatului din Timișoara. Poveștile oamenilor care au marcat istoria regiunii
Evenimente duminică, 11 octombrie 2026, 09:28

„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție la Muzeul Național al Banatului din Timișoara. Poveștile oamenilor care au marcat istoria regiunii

Muzeul Național al Banatului din Timișoara deschide joi, 15 octombrie 2026, expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, o...

„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție la Muzeul Național al Banatului din Timișoara. Poveștile oamenilor care au marcat istoria regiunii
Festivalul Păpricaşului, Vinului și Țuicii revine la Buziaș. Două zile de muzică, tradiții și gastronomie bănățeană
Evenimente vineri, 9 octombrie 2026, 10:58

Festivalul Păpricaşului, Vinului și Țuicii revine la Buziaș. Două zile de muzică, tradiții și gastronomie bănățeană

Buziaș se pregătește de sărbătoare. În perioada 10-11 octombrie 2026, la Buziaș are loc o nouă ediție a Festivalul Păpricaşului, Vinului...

Festivalul Păpricaşului, Vinului și Țuicii revine la Buziaș. Două zile de muzică, tradiții și gastronomie bănățeană
Evenimente vineri, 9 octombrie 2026, 10:57

Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei, la Consiliul Județean Arad. Trei zile de muzică, tradiții și distracție

Consiliul Județean Arad îi invită pe arădeni, în perioada 9–11 octombrie 2026, la Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei. Evenimentul...

Festivalul Toamnei și Festivalul Familiei, la Consiliul Județean Arad. Trei zile de muzică, tradiții și distracție
Evenimente miercuri, 7 octombrie 2026, 12:21

„Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei”, ediția a III-a. Banatul de Munte își celebrează patrimoniul cultural la Caransebeș

Caransebeș găzduiește joi, 8 octombrie 2026, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei”.  O...

„Tradiții și obiceiuri în culorile toamnei”, ediția a III-a. Banatul de Munte își celebrează patrimoniul cultural la Caransebeș
Evenimente luni, 5 octombrie 2026, 14:22

Festivalul „Luca Novac” 2026: au început înscrierile pentru tinerii soliști vocali și instrumentiști

Joi, 24 septembrie 2026, au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală...

Festivalul „Luca Novac” 2026: au început înscrierile pentru tinerii soliști vocali și instrumentiști