Adoptarea leului ca monedă naţională

Un călător francez din secolul al XIX-lea, Thibault-Lefebvre, nota: „Există astăzi în Valahia monete de toate proveniențele și de toate felurile. Bani de socoteală, monete reale, monete austriece, turcești, rusești și câteodată monete franceze, engleze, italiene, monete având curs în țările de proveniență, monete demonetizate și scoase din circulație, toate se găsesc în Principate, se primesc, circulă într-o învălmășeală dăunătoare tuturor, cu excepția zarafilor.“ „Leul de socoteală“ fusese introdus prin Regulamentul Organic, în dorinţa de a simplifica lucrurile. Era o monetă fictivă, care nu avea o existență reală, dar care îndeplinea rolul de etalon monetar, toate celelalte monete fiind raportate la el. Orice tranzacţie şi orice impozit se calculau în lei, dar se plăteau în galbeni, irmilici, ruble, franci. De exemplu, un cal era socotit la 50 de lei, dar de cumpărat era cumpărat cu monete reale: 5 galbeni (care valorau 25 lei) plus 3 iuzluci (15 lei) plus 400 parale (10 lei). Valoarea cursurilor putea înregistra diferenţe foarte mari de la o localitate la alta şi de la o zi la alta.

Leul a fost la origine o monetă reală, din argint, löwenthalerul, emisă în Țările de Jos în 1575. Ea a circulat și în Ţările Române de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, sub numele de leu, pentru că avea pe revers efigia unui leu rampant. A lăsat o impresie durabilă în mentalul colectiv, astfel încât, deși a dispărut din circulație, a rămas ca reper și a devenit monetă de calcul.

Află toată povestea pe siteul eualegromania