A vorbi despre unitatea românilor și a nu aduce în actualitate numele domnitorului Mihai Viteazul este practic imposibil.  Figura lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important jucându-l opera  Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu.

Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă. A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, cînd presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne, puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.

Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgînd între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Romanesti. Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strîns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .

După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti. Colaborarea însa s-a destrămat atît în urma instaurării în Moldova a domnului Ierimia Movilă, cît şi în Transilvania a cardinalului Andrei Bathory. Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării românești. Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”pînă ce nu-mi vor arunca pămînt peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”. În scurta vreme, Mihai a hotărît o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.

Hotărîtoarea bătălie cu principele Andrei Bathory al Ardealului a fost la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit lui Mihai Viteazul. La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a fost cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predandu-se. Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.

Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire. “De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” Spunea N.Iorga. In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari romane surori.