Prima a fost creată de Brâncoveanu, cu limba de predare greacă. În secolul XIX este înlocuită cu o instituţie de cultură naţională, în limba română.
Veacul fanarioţ atât de rău văzut încă la noi, şi pe nedrepţ a însemnat şi existenţa unui învăţământ superior, despre a cărui istorie publicul larg ştie încă prea puţin. Este adevăraţ el s-a făcut mai ales în greacă, dar începuturile i-au fost puse de ultimii domni pământeni de dinainte de instalarea aşa-numiţilor „fanarioţi“, între care, la drept vorbind, au fost mai mulţi domni de origine română decât greci.
Începutul Academiei domneşti din Bucureşti rămâne controversat. Cei mai mulţi istorici înclină să îl vadă în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Este adevăraţ forma deplină o capătă în vremea nepotului său, Constantin Brâncoveanu. În Moldova, o instituţie similară apare pe timpul lui Antioh Cantemir, în 1707.
Domnul Constantin Brâncoveanu, dornic să reorganizeze şcoala, a apelat la patriarhul Ierusalimului Hrisant Notaraş rugându-l să alcătuiască programa. Notaras îşi făcuse studiile în Occident. N. Iorga spunea despre el că a fost „un zelos răspânditor de lumină“. Pentru Notaras era mai de folos să se ridice şcoli decât chinovii şi mănăstiri.
