Participarea voievozilor români la asediul Vienei – 1683

Vreme de peste două secole, după căderea Constantinopolului, atunci când voiau să îi convingă pe cei mici să lase joaca şi să intre în casă seara, mamele din Europa Occidentală îi ameninţau că vin turcii. Spaima de turc era puternică, dar primejdia ca sultanii să cucerească Europa nu avea un temei real. Aşa cum au demonstrat istoricii, armata otomană nu putea să întreprindă campanii mai departe de Viena. Marile oşti otomane pe care le pomenesc izvoarele aveau, pe lângă o forţă combativă comparabilă cu cea a oştilor europene, un mare număr de meşteşugari care le însoţeau. Când plecau în campanie, comandanţii otomani luau cu ei de la meşteri armurieri, croitori, grăjdari până la bucătari. Este adevăraţ cum povesteşte cronicarul otoman Na’ima, se putea întâmpla, ca în lupta de la Zenta (1597), ca bucătarii să pună mâna pe polonice şi să se apere, atunci când un corp de oaste creştină a pătruns adânc în tabăra otomană.

În două rânduri, oştile otomane au ajuns până la Viena, punctul cel mai îndepărtat din Europa pe care l-au atins: în 1529 şi 1683. La cel de al doilea asediu au participat şi domnul Moldovei, Gheorghe Duca (1678-1683), cel al Ţării Româneşti Şerban Cantacuzino (1678-1688) şi principele Transilvaniei Mihail Apafi I (1661-1690). Momentul a fost unul de mare cumpănă pentru Ţările Române şi merită să zăbovim o clipă.

Află toată povestea pe siteul eualegromania