[FOTO-AUDIO] In memoriam: Marin Moraru-5 ani de Veşnicie!

Nu ştiu cum ar trebui să îmi fie dor de Marin Moraru, nu ştiu dacă nu era genul de actor de care îmi era dor ori de câte ori îl vedeam jucând, zâmbind sau plângând, pentru că tot timpul zâmbetul său era lacrimă, lacrima lui era râs, iar jocul său o lecţie de teatru… nu ştiu când au trecut cei 5 ani decând undeva pe o stea frumoasă şi-a dus toată povara unui talent încercănat de o tristeţe tăcută, iar undeva acolo sus Meşterul se joacă cuminte ca un copil printre Oştile Cereşti arătându-le cu iubire acest pământ numit România.

Articol editat de Radio Resita, 21 august 2021, 08:00 / actualizat: 23 august 2021, 6:08

Marin Moraru a fost altfel şi durerea este altfel şi tăcerea este altfel… ca un ecou al unei lacrimi peste curcubeul tot mai sărac al unei lumi în care, aşa cum spunea: „Vulgaritatea a devenit normalitate. Este imposibil ca eu sa trăiesc în această cloacă”… şi a plecat, acum 5 ani într-o zi de 21 august, 2016, să-şi împlinească ultima curiozitate pământeană: „Sunt curios să văd ce e dincolo, pentru că sunt sigur că dincolo este cunoaşterea totală şi nemărginirea”…

Marin Moraru a plecat departe de amăgirile şi singurătăţile unei lumi, prea teatrale în vârtejul unor timpuri când spectacolul ieftin a umplut scena vieţii, fără a-şi mai onora Marile Valori, pentru că: „Umorul este foarte elevat. Băşcălia este la îndemâna oricui.România nu mai e ce-a fost. Odată deschisă poarta şi dărâmat gardul am năvălit într-o lume liberă şi n-am ştiut ce să facem cu libertatea noastră. Au apărut vulgarităţi – crezând că asta este normalul, au apărut alpinişti politici, au apărut hoţi, finanţişti de groază.”

Meşterul s-a născut pe 31 ianurie 1937 în Bucureşti şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale.

Dacă munca pe care o faci devine un hobby, atunci eşti omul cel mai norocos

Este considerat unul dintre cei mai mari actori români ai generaţiei sale, având o carieră ce cuprinde 25 de lung metraje şi roluri jucate pe scenele Teatrului de Comedie,Teatrului Bulandra şi Teatrului Naţional din Bucureşti. A cunoscut consacrarea deplină în anii 70 – 80, când a fost distribuit în roluri importante din filme devenite celebre precum „Actorul şi sălbaticii” sau „Operaţiunea Monstrul”.

În afara de rolurile memorabile pe care le-a lăsat în cinematografia şi în teatrul românesc, Marin Moraru va ramâne în conştiinţa publicului şi prin interviurile acordate, multe dintre ele la Radio România.

După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București, între anii 1974-1980, s-a reîntors, în anul 1980, la Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Din anul 2002 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.

Cu emoţie, fostul său student Marcel Iureş a mărturisit în exclusivitate pentru Radio România Reşiţa:

Marcel Iureş:   Ne era partener, prieten, însoţitor de scufundări în literatură , în înţelegerea felului de a te angaja, cum te pui la treabă, cum vorbeşti, cum rosteşti, cum te contrololezi

„Mi-a dat semne că sunt cumva favoritul lui, nu numai eu, dar eu eram primul pe lista aceea de favoriti. Ca dascăl era un prieten foarte bun.Învăţam din cum se angaja el, practic ne inunda cu el, cu tipul lui de energie, cu felul lui de-a exista şi de-a povesti cum ar face el.Aveam aşa zisele ore de măiestrie în care nu reţineam metodic, găseam împreună cum să descoperi în tine că se face Hamlet… asta era enorma lui calitate, ne era partener, prieten, însoţitor de scufundări în literatură , în înţelegerea felului de a te angaja, cum te pui la treabă, cum vorbeşti, cum rosteşti, cum te contrololezi.Nu era metoda Marin Moraru, dar ne-a transmis foarte multe lucruri, mult mai mult decât dacă ar fi făcut-o sistematic, pe o metodă pur tehnic”.

Marin Moraru spunea: „Dacă munca pe care o faci devine un hobby, atunci eşti omul cel mai norocos. Niciodată nu am lipsit de la o repetiţie. Scena te vindecă de orice. Poţi să ai şi 39 de grade Celsius în seara respectivă, când intri în scenă nu mai ai temperatură, uiţi de durerea de măsea, de călcâie, de stomac. Uiţi că nu ai mâncat, uiţi absolut toate durerile.Nu mi-am dorit şi nici nu mi-aş dori vreodată să fiu nici director de teatru, nici Ministrul Culturii. Din simplul motiv că nu-mi place şi nu mi-a plăcut niciodată să diriguiesc vieţile oamenilor”.

„Suntem ce sunt amintirile noastre”

A fost distins cu Premiul Gopo al Asociației pentru promovarea Filmului Românesc, în anul 2009, pentru întreaga carieră, iar în anul 2012 a primit o stea pe „Aleea Celebrităților” din București în Piața Timpului.
Alături de Gheorghe Dinică şi Victor Rebengiuc, Marin Moraru a primit în 2008 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităşii de Artă Teatrală şi Cinematografie.Ultima recunoaștere oficială a fost Premiul de Excelență al Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF 2015 pentru întreaga activitate.

În anul 2013, Marin Moraru a scris şi o carte autobiografica, intitulata „Suntem ce sunt amintirile noastre”.

Nu ştiu cum ar trebui să îmi fie dor de Marin Moraru, parcă nici să plâng nu mai ştiu… tot mai încet și  cu teama de-a nu fi strivit de golul sufletesc pe care-l simt, dar când privesc către Cer îţi simt  zâmbetul trist de pe o stea frumoasă, ca un curcubeu răstignit pe tăcerea veşniciei…

Cred că atunci când Dumnezeu a scris cuvântul DOR în limba și literatura română, dumneata Maestre Marin Moraru  i-ai pus lacrima în vârful penelului…

Anca Bica Bălălău

Sursa:„Suntem ce sunt amintirile noastre”, de Marin Moraru

Sursa foto:Marin Moraru facebook