Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRPD) Braşov a anunţat sâmbătă că, în urmă cu o noapte, pe Autostrada Sibiu – Orăştie (A1) un urs a fost lovit mortal de o camionetă de 7 tone, sâmbătă 19 august.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DRPD Braşov, Robert Elekes, în urma accidentului nu au existat victime omeneşti, însă camioneta a fost avariată.

„Colegii mei au controlat gardul de siguranţă în zona incidentului, dar nu au găsit semne pe unde ar fi pătruns în zona autostrăzii. Cadavrul ursului a fost predat vânătorilor. Se presupune că a intrat în zona drumului printr-un loc în care nu exista gard, cum ar fi vreuna dintre intrările pe autostradă”, a declarat reprezentantul DRPD Braşov pentru Agerpres.

Deocamdată nu de ştie de pe ce fond de vânătoare provine ursul, astfel că nu se ştie cine anume va suporta daunele produse autovehiculului.