Motto: „Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat!” Ştefan Augustin Doinaş

Dacă v-aș spune că Ştefan Popa şi Silvia Lia Voicu, au trăit „o dragoste la prima vedere” ce a durat 42 de ani, ați considera un simplu fapt divers, despre care nu există interes sau poate mult prea puțin.

„Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters? Suntem singuri! Și când te naști, și când pieri… ești singur. Deci ambele capete ale vieții sunt ale singurătății”, afirma o altă personalitate a culturii române, dar cine sunt Eroii secolului XX, care asemeni personajelor shakesperiene ,Romeo și Julieta, au trăit o mare iubire și au plecat împreună spre lumea fără de dor și suferință?

El poet, ea balerină, recunoscute personalități în domeniile lor.

El, Ştefan Augustin Doinaş, s-a născut pe 26 aprilie 1922, în județul Arad şi s-a stins la 80 de ani, în Bucureşti. A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului.

Ea, Irinel Liciu, fost prim-solistă a Operei din București timp de două decenii, în perioada 1950 – 1970. A interpretat pe parcursul întregii cariere majoritatea rolurilor din baletele clasice și spre final a abordat dansul contemporan.

El în anul 1956 este angajat redactor la revista „Teatru”. În anul 1957, Doinaș a fost condamnat la închisoare pentru „omisiune de denunț”. Marcel Petrișor era cel pe care Doinaș nu-l denunțase. Acesta făcuse o vizită la redacția revistei „Teatrul” și le-a spus tuturor la plecare să vină a doua zi în Piata Universității la un miting anticomunist. După ce Marcel Petrișor a fost arestat și a denunțat pe cei care se aflau prezenți când vorbise despre manifestație, Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat. Irinel Liciu l-a scos din închisoare. După eliberare la 8 aprilie 1958 s-au căsătorit.

Mi s-a spus c-ai murit,iubito,mi s-a şoptit grav.Atât de curând?…şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah”

„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“, mărturisea poetul îndrăgostit şi mândru totodată.

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu sunt prin viaţa lor, prin moartea lor, protagoniştii tragediei shakesperiene „Romeo şi Julieta“ din secolul XX. Dar are iubirea vârsta? Are poezia cuvinte? Sau toate ţin de alcătuirea fragilităţii sufleteşti ,expusă în bazarul vieţii pâna la închidere?

Au trăit împreună, au murit împreună. Irinel Liciu nu a putut să-l lase să plece singur, nu a putut să rămâna orfană în Iubire! Locul, în veşnicia IUBIRII, s-a străduit să-l păstreze cerându-şi iertare Dvinităţii si lui Doinaş.

Sinuciderea ei a fost ultimul dans cu viaţa şi cu moartea la un loc… Julieta a dansat -Moartea Lebedei- şi a murit. Romeo a ridicat-o de pe scena singurătăţii şi a luat-o lânga el, având îngăduinţa Creatorului… Un Romeo de 80 de ani şi o Julietă de 74 de ani, un fel de bunici ai eroilor shakesperieni, au rămas în povestea veacurilor prin marea lor iubire, prin tragismul morţii lor…
„Domnul meu și Dumnezeul meu, iarta-mă! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide” , a scris pe biletul de adio , Irinel Liciu.

„Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav.Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns: -Atât de curând?…şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah”, anticipa cu mult înainte Ştefan Augustin Doinaş

Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu au fost înmormântaţi împreună în Cimitirul Bellu. O placă de comemorare semnată de fostul partener de scenă al lui Irinel Liciu, Gabriel Popescu, vorbeşte despre Iubirea lor de dincolo de moarte.

Din când în când vorbim şi noi, poate prea rar, sau poate prea des, fiindcă Poetul şi Balerina scriu şi dansează pentru Îngeri… nouă doar ne este Dor… de fumul ce pluteşte ca un dans deasupra unei partide pierdute de şah… 

„Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat!” … cu siguranţă că această poezie premonitorie nu-i dat oricui să o împlinească, dar are iubirea vârsta? Are poezia cuvinte? Sau toate ţin de alcătuirea fragilităţii sufleteşti ,expusă în bazarul vieţii pâna la închidere?

Epilog: „Ţărâna-i mama firii şi sicriul, ea face din ce-i mort să nască viul ”. William Shakespeare, Romeo şi Julieta

Anca Bica Bălălău

Sursa-wikipedia