Acum 63 de ani, pe 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stingea din viață la Paris… marele artist român după cum îi plăcea să spună, este acum:„foarte aproape de Dumnezeu, şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre El, ca să îl pipăi!… Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire”.

„Mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”

În România a dus o viaţă modestă, a învăţat singur să scrie şi să citească, s-a luptat cu toate nedreptăţile acumulând puterea necesară geniului său încât să modeleze piatra dându-i forma veşniciei.

Prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București şi este singurul monument public al lui Brâncuși din București. Din păcate bustul de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris, la recepție a fost nesatisfăcător, iar artistul a renunţat la primirea integrală a banilor şi a plecat la Paris pe jos. După ani, Constantin Brâncuși mărturisea:
„Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față… și dus am fost, pomenind de mama lor”.

Drumul din București spre Paris a avut câteva opriri la Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa, apoi în Viena unde a a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România. La Viena a descoperit sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu şi după 6 luni, a ajuns în Langres, Franța, pentru ca drumul până în capitala ţării să îl facă , în final, cu trenul.

În anul 1905 este admis la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” -La umbra marilor copaci nu crește nimic.
În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

La 16 martie 1957 Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

A trăit, a iubit, dar mai ales a marcat cu ADN-ul său românesc secolul XX, a creat unitatea dintre sensibil şi spiritual.Opera sa este modul  de a gândi lumea al ţăranului român, surprinzând tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti, sculptorul român relevând lumii occidentale dimensiunea sacră a realităţii.

Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris Centre Pompidou are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuşi după moartea sculptorului. Printre lucrările sale celebre amintim „Coloana Infinitului“, „Poarta Sărutului“ sau ciclurile „Pasăre Măiastră“, „Muza adormită“ şi „Domnişoara Pogany“. 

Atelierul lui Brâncuși este plin de vizitatori.

Anca Bica Bălălău

Sursa:wikipedia