Accident în localitatea Cruşovăţ – două persoane au decedat

accidentDouă persoane au decedat în urma unui accident de circulaţie produs astăzi pe raza localităţii Cruşovăţ din Caraş-Severin. După cum ne-a informat şeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Caraş-Severin, Decebal Davidoiu, accidentul a fost provocat de un conducător auto din Bulgaria. Din cauza neatenţiei, acesta a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un cetăţean din Băile Herculane. Ulterior, în urma impactului, vehiculul condus de bulgar s-a a lovit lateral o autoutilitară, şi aceasta înmatriculată în Bulgaria. În urma accidentului, conducătorii celor două vehicule care s-au izbit frontal au decedat, deşi ambii purtau centura de siguranţă, a mai precizat Decebal Davidoiu. Conform acestuia, în autoturismul condus de bulgar se afla şi fiul acestuia, care a scăpat nevătămat. Corpurile celor două victime au fost depuse la morga din Băile Herculane, pentru efectuarea necropsiei.

1 COMENTARIU

  1. Completare…
    ECHIPAJELE DE LA DESCARCERARE ALE ISU “SEMENIC” CS AU MUNCIT MAI BINE DE JUMATATE DE ORA PENTRU SCOATEREA VICTIMELOR !!!!!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles