CSM Școlar Reșița, remiză cu Unirea Alba Iulia

Echipa de Liga a III-a, CSM Şcolar Reşiţa a încheiat miercuri,nedecis, 0-0, cu Unirea Alba Iulia penultimul joc amical dinaintea startului de campionat. A fost un joc în care formaţia reşiţeană nu a reuşit să se aproprie prea mult de poarta adversă, reșițenii fiind totuşi mai omogeni faţă de ultima confruntare de la Lugoj.
Roco Sandu, antrenorul rosso nerilor este mulţumit şi a afirmat că:

”Primul meci pe teren propriu și trecerea de la sintetic la iarbă e diferită. S-a văzut atât în primele minute atât și mai târziu, intensitatea pasei, poate chiar corectitudinea ei. Una peste alta, sunt mulțumit. Nici n-am pierdut, iar meciul test a fost bun. Sperăm să îmbunătățim finalizarea, dar mai avem timp, stăm prima etapă. Vom aduna punct cu punct, pentru că știm ce înseamnă din experiența de anul trecut, un punct în minut”.

După remiza de miercuri, CSM-ul continuă pregătirea, iar sâmbătă va disputa un nou amical, la Clocotici. În prima etapă a noului sezon va sta, iar în cea de a doua va evolua la Mama Mia Becicherecu Mic.
Cristina Corocan