21 de tineri din 5 ţări participă la proiectul „Roma Youth – European Youth” în Tabăra Marabu din Milcoveni

La Tabăra Marabu din Milcoveni se desfăşoară în aceste zile proiectul Tineretul romilor – Tineretul european, dedicat tinerilor proveniţi dintr-o varietate de medii culturale, din 6 ţări europene.

Asociaţia Nevo Parudimos din Reşiţa a organizat acestă acţiune în parteneriat cu alte 5 organizaţii din Italia, Franţa, Ungaria, Macedonia şi Bulgaria. Proiectul a început în data de 1 şi se va încheia în 9 iunie.

Managerul proiectului, Daniel Grebeldinger ne spune care este scopul acestui curs.

„Este vorba despre un proiect mai vechi pe care Asociaţia Nevo Parudimos îl derulează în parteneriat cu o serie de parteneri internaţionali. Avem 21 de participanţi care au participat la un prim eveniment organizat în ianuarie pentru 9 zile la Băile Herculane. La final fiecare echipă naţională formată din 3 oameni s-a întors acasă unde au iniţiat activităţi cu tinerii. Acum ne întâlnim pentru a doua oară pentru a face o evaluare a muncii lor de acasă şi pentru a discuta problemele şi dificultăţiile întâmpinate şi a găsi soluţii împreună pentru acestea.”

Acest training a fost finanţat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

(Claudiu Pamfil)