O fabrică de steaguri din Sibiu lucrează din septembrie să livreze la timp comenzile pentru Ziua Naţională. În Timiş, o altă fabrică lucrează, de trei săptămâni, de la ora 6 până la miezul nopţii ca să facă faţă comenzilor.

La fabrica de steaguri din Mârşa, judeţul Sibiu, zeci de croitorese lucrează, în această perioadă, peste 60.000 de metri liniari de material. Pentru Ziua Naţională a României, fabrica de la Mârşa a început să lucreze încă din luna septembrie, când a făcut comenzile pentru materialul din care croitoresele trebuie să facă mii de steaguri de diferite mărimi.

„Noi începem să ne pregătim pentru perioada aceasta mult mai devreme. Am început să ne aprovizionăm prin septembrie. Lucrăm cam din octombrie şi în noiembrie, am făcut deja o livrare pentru un mare lanţ de magazine din România, unde se vor găsi eşarfe tricolore, steaguri de diferite dimensiuni, minieşarfe, steguleţe de maşină, steguleţe de mână, toate făcute de noi. În perioada aceasta facem zeci de mii de steaguri. Nu lucrăm doar steaguri de România, ci fel de fel de alte steaguri, de diferite forme şi mărimi. În perioada aceasta predomină, însă, cele de România”, declară, pentru MEDIAFAX, Cristina Maierean, inginer textilist, şef de producţie la firma care produce steaguri.

Inginerul explică faptul că există mai multe feluri de steaguri: steaguri de catarg, care sunt diferite ca dimensiuni şi mod de arborare, dar şi steag cu lance, care are, în general, un metru pe un metru jumătate. La fabrică se fac şi cocarte, steaguri de maşină, eşarfe şi tot felul de obiecte din culorile tricolorului

„Steagurile de catarg au culorile pe verticală sau, la cererea clientului, pe orizontală. Au o lăţime de un metru şi lungimea până la cinci metri sau chiar mai mult”, spune Maierean.

Aceasta explică şi cum se întâmplă ca drapelul să pară făcut dintr-o singură bucată, deşi sunt trei culori: „Noi facem steaguri imprimate şi steaguri cusute. În ceea ce priveşte steagurile imprimate, imprimarea se face pe un material alb de pe o hârtie colorată. La steagurile cusute, tăiem fâşii şi unim una cu cealalaltă”.

La Mârşa se fac steaguri de 16 ani, nu doar pentru România, ci pentru orice ţară. Se fac steaguri simple, dar şi steaguri cu simboluri heraldice, cu stema oraşului, steagul NATO şi al Uniunii Europene.

Iar atunci când vine vorba de steagul Uniunii Europene, lucrurile par extrem de complicate, însă doar pentru cei neavizaţi. Cei de la fabrică ştiu exact mersul lucrurilor: o maşină programată pe calculator taie cu flacără stelele Uniunii, o angajată le adună de pe planşă, iar un tânăr cu multă răbdare desenează locul exact unde va fi aşezată fiecare stea, apoi fiecare este aşezată pe pânză şi presată mecanic.

„Avem graficieni care fac desenul pe calculator. În general, steagurile cu stema oraşului se fac prin imprimare. Nu le coasem. Primim ţesătura pe care face transferul de culoare. În perioada aceasta am lucrat cam 30.000 de metri de material subţire din export. Pe acest material se lucrează prin transfer de culoare, fără cusătură. Pe alţi 30.000 de metri din producţie internă, românească, lucrăm steaguri la care coasem culorile”, explică una dintre angajate.

Pentru a lucra atât de mult cu drapelul tricolor, e nevoie să fii şi puţin patriot. Cei de la fabrica de steaguri sunt mai mult decât patrioţi: îşi arborează steagul şi cer acelaşi lucru şi de la cei care primesc drapelul de la ei.

„Ce pot eu să vă spun este că celor cărora le dau un steag le pun o condiţie: să îmi facă o poză şi să mi-o trimită să văd că a fost arborat drapelul. Suntem români şi vreau să văd steagul României arborat. Vrem noi să vedem steguleţe la maşini. De ce noi nu punem steguleţe la maşină? Americanii îşi fac tot felul de obiecte din culorile steagului. Culorile noastre nu sunt frumoase? Eu îmi pun steagul în geam. Aşa simt eu că trebuie să fac. Făceam şi înainte de a lucra aici. Dar poate sunt eu mai ciudată. Eu, când e ziua lui Eminescu, citec poezii de Eminescu”, afirmă Cristina Maerean.

La Mârşa este şi locul unde cluburile Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti „stau la aceeaşi masă”, sau, mai bine zis, la aceeaşi maşină de cusut, pentru că, spune şeful de producţie al fabricii, se fac, aici, steguri, fanioane, eşarfe, echipament sportiv personalizat. Tot la Mârşa se fabrică echipamentul naţionalei de polo a României.

Într-o altă încăpere a fabricii se află cel căruia îi place să spună că face croitorie de 50 de ani şi că meseria lui este artă şi matematică în acelaşi timp.

În perioada aceasta, Nicu Vezan se ocupă de costumele populare pe care urmează să le îmbrace Ansamblul Junii Sibiului la concertul aniversar, dar şi la concertul care va avea loc pe 1 decembrie. Costumele vechi de sute de ani sunt reproiectate, recroite şi reţesute, astfel încât între costumele vechi şi cele noi nu există nicio diferenţă.

„Primim costume de sute de ani. Le proiectăm. Sunt 4 – 5 proiectanţi de acest fel în ţară şi unul dintre ei ne ajută pe noi. Fiecare împunsătură la floare trebuie să fie exactă la unghi, la scară. Se face un program pe calculator şi programul acela se pune pe o dischetă şi se face ca o poză ce va fi ţesută întocmai de maşinile noastre. Se ţine cont de tot: de cote distanţe, dimenisuni, de fiecare segment din bluza veche. Dacă nu se ţine cont de ceva, nu iese. Croitoria este o artă, ca pictura, în care se îmbină matematica, viziunea, talentul”, spune Nicu Vezan, care face croitorie de 50 de ani.

El a fost cel care, în urmă cu 16 ani, le-a învăţat croitorie pe femeile care lucrează astăzi în fabrică.

„Totul a început prin reconversie profesională. Au fost femei care au lucrat la sudură, la strung. Am început cu ele de la ac şi de la cum se ajunge de la fir la stofă”, a mai spus bărbatul.

În judeţul Timiş, doi soţi au realizat singura fabrică de steaguri din vestul ţării.

Marius şi Olimpia Boşca, din judeţul Timiş, au realizat în urmă cu doisprezece ani fabrica în care lucrează singuri. Acum, au comenzi din întreaga ţară. Fabrica reprezintă, de fapt, un atelier amenajat în locuinţa lor din localitatea Şag, iar Marius Boşca spune că “nu poţi să te îmbogăteşti” dintr-o astfel de afacere, dar “măcar lucrăm la noi acasă, cu plăcere”.

Marius Boşca are 58 de ani, iar soţia sa – 52 de ani. În anul 2004, bărbatul din localitatea Şag, judeţul Timiş, a renunţat la meseria de reprezentant comercial şi soţia Olimpia la cea de învăţătoare pentru a porni pe un nou drum. Acela de a realiza steaguri şi drapele într-un atelier chiar în casa în care locuiesc şi în prezent. Marius Boşca a povestit, pentru MEDIAFAX, că a luat decizia de a înfiinţa fabrica de steaguri după ce a constatat că diverse instituţii doreau să le cumpere, dar nu aveau de unde.

“Până în 2004, eram reprezentant comercial la o firmă germană care producea hărţi şi planşe didactice pentru şcoli. Umblam din şcoală în şcoală. Îmi amintesc că a apărut un ordin de la guvern că e obligatoriu în fiecare sală de clasă şi în fiecare intrare în şcoală, primării, steagul României, al UE, steagul NATO. Pe unde mergeam în şcoli să vindem hărţi ne tot întrebau dacă nu avem şi steaguri. Şi atunci m-am gândit ce pot să fac. La început, am cumpărat nişte steaguri şi le-am revândut, dar apoi ne-am gândit de ce să le cumpărăm. Hai să le facem noi. Şi aşa am început”, a povestit Marius Boşca.

Bărbatul spune că începutul nu a fost deloc uşor, asta pentru că a durat o perioadă de timp până au devenit cunoscuţi . Apoi, au venit şi comenzile, din ce în ce mai multe. Astfel, în prezent, cei doi soţi nu se plictisesc niciodată, deşi lucrează doar în cadrul fabricii de steaguri pe care au realizat-o în curtea casei.

“Facem orice dimensiune de steag. Acum am făcut pentru Primăria Timişoara două drapele de nouă metri. În urmă cu patru, cinci ani, am realizat pentru Primăria Arad un steag de 25 metri. Avem materiale din import, din Germania, mai scumpe, dar de foarte bună calitate, şi din China. În fiecare an, înainte de 1 Decembrie, suntem foarte aglomeraţi, luna noiembrie este cea mai aglomerată din an. Apoi, când sunt alegeri, avem multe comenzi, mai avem firme la care facem drapele personalizate. Ne descurcăm încet, încet. Nu poţi să te îmbogăţeşti din asta, dar măcar lucrăm la noi acasă”, a explicat Marius Boşca.

Proprietarul fabricii de steaguri din judeţul Timiş povesteşte că soţia este cea care realizează steagurile, iar el livrează comenzile, dar o ajută şi în atelier. Marius Boşca spune că şi-ar fi dorit să angajeze o croitoreasă în această perioadă, dar pur şi simplu nu a găsit.

“Văd că reuşim să ne descurcăm singuri. De trei săptămâni încoace, am lucrat şi sâmbăta şi duminică, de dimineaţa de la ora 06.00 până la 12 noaptea, ca să facem faţă la comenzi, să nu ne facem de râs. Dacă am promis ceva, facem. De-aia ne mai şi caută lumea, că suntem serioşi”, detaliază Marius Boşca.

Proprietarul fabricii de steaguri spune că este căutat pentru a trimite astfel de produse chiar şi în Bacău, Cluj, Constanţa, dar cele mai multe comenzi vin din judeţele Arad, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş. Asta pentru că Boscart este singura fabrică de steaguri din zona de vest a ţării.

Marius Boşca povesteşte că, de-a lungul anilor, a avut oferte să plece la muncă în străinătate, dar a refuzat.

“Consider că suntem patrioţi pentru că nu am plecat nicăieri, am rămas aici, în ţară”, a precizat proprietarul fabricii de steaguri.

Marius Boşca spune că principalii clienţi ai firmei sunt primăriile, dar şi companii private şi echipe sportive.

“Pe parcursul anului, facem mai mult steaguri personalizate pentru firme, fanioane pentru echipe de fotbal, handbal din toată ţara. Merge treaba, nu avem rate la bancă, nu avem datorii la stat. Nu trebuie să ne acoperim nu ştiu ce cheltuieli, ne descurcăm încetişor. Atelierul ne ocupă tot timpul, nu mai lucrăm niciunde. Facem cu plăcere totul pentru că o facem pentru noi”, povesteşte Marius Boşca.