Excelența Sa Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la București, se află la sfârșit de mandat în cariera de demnitar.

În cei peste 3 ani petrecuți în România, diplomatul a avut o activitate de intensă colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din Banatul de Munte în toate domeniile de activitate: politic, social și cultural. Pentru a-i recunoaște meritele și rezultatele, Excelenței Sale Werner Hans Lauk i-a fost decernată sâmbătă, 26 noiembrie în cadrul unui eveniment ce a avut loc la Biblioteca germană “Alexander Tietz” din Reşiţa, de către preşedintele Asociaţiei germane de cultură şi educaţie a adulţilor din urbea de pe Bârzava, Erwin Josef Ţigla, o diplomă de merit pentru susţinerea şi promovarea valorilor etnicilor germani din acest spaţiu al judeţului Caraş-Severin. Excelenţa Sa, însoţit în capitala Banatului montan de Rolf Maruhn – consulul Germaniei la Timişoara, a socializat cu auditoriul şi a declarat pentru Radio Reşiţa că nici bine încheiată misiunea diplomatică, aşteaptă revenirea pe meleagurile bănăţene ca turist, prin faptul că a rămas plăcut impresionat de frumuseţile Banatului montan şi de ospitalitatea acelora care trăiesc într-însul.

Evenimentul a fost înrămat muzical de duetul “Intermezzo”, formaţie culturală a Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin. (Hardy Cvoica)