Cel mai mare liceu din judet vrea sa devina colegiuConducerea Liceului Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă face demersurile necesare pentru transformarea instituţiei în colegiu. Chiar dacă este o procedură anevoiasă, directorul Dumitru Vladu spune că transformarea unităţii de învăţământ trebuie făcută, în condiţiile în care liceul pe care-l conduce este cel mai mare din judeţ. El estimează că proiectul ar putea fi realizat cel mai devreme în 2015. Până atunci sunt necesare o serie de investiţii în special în atelierele şcolii, însă acestea depind de bugetul pe care instituţia îl va avea anul viitor la dispoziţie.