deseuri constructiiProblema a fost recunoscută de reprezentanţii Primăriei Timişoara. Deşeurile nu mai pot fi depozitate la groapa de gunoi de la Parţa, iar cele patru puncte de colectare din Timişoara, gestionate de Retim, vor ajunge în curând să fie sufocate, spun reprezentanţii primăriei. În lipsa unor alte variante de depozitare, resturile de materiale de construcţii ajung să fie aruncate pe marginea drumurilor, pe câmpuri şi terenuri virane. O opţiune ar fi ca aceste deşeuri să fie duse la alte deponee din judeţ, dar în această variantă ar apărea costuri de transport. Subprefectul Liliana Oneţ a declarat că, totuşi, capacitatea acestor deponee nu este foarte mare. „Sperăm ca în viitor să facem o întâlnire cu Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, să vedem dacă se poate găsi o soluţie comună pentru Timişoara şi pentru localităţile din împrejurimi, pentru că acestea sunt zonele unde se construieşte cel mai mult”, a concluzionat subprefectul Liliana Oneţ.