Craiova MaximaIon Geolgău şi Nicolae Ungureanu, foşti componenţi ai echipei Craiova Maxima, au fost cooptaţi în staff-ul CS Universitatea Craiova. Anunţul a fost făcut, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către Corneliu Stroe, preşedintele de onoare al CS U Craiova, care a afirmat că Nicolae Ungureanu va coordona Centrul de copii şi juniori, iar Ion Geolgău este noul director sportiv al clubului.

‘Le mulţumesc că au aderat la proiectul CS U Craiova şi, împreună cu Ovidiu Stângă, antrenorul principal al echipei, vor face o treabă foarte bună pentru club’, a spus Stroe.
La rândul său, Nicolae Ungureanu le-a mulţumit celor care l-au cooptat în staff-ul CS U Craiova şi a afirmat că sunt multe lucruri de pus la punct la Centrul de copii şi juniori. ‘În primul rând vreau să dau o mână de ajutor începând de la grupele Centrului de copii şi juniori, unde a început Ovidiu activitatea şi va trebui să continui eu şi, de ce nu, alţii după mine, pentru că asta este legea în fotbal. Sunt multe lucruri de pus la punct în acest centru, iar timpul este destul de scurt pentru acest sfârşit de an, dar sper ca din primăvară să ne batem iar la toate grupele de copii şi juniori la cel mai înalt nivel pentru etapele superioare din campionat’, a spus Ungureanu.

Noul director sportiv Gheorghiţă Geolgău a spus că vine cu drag în cadrul acestui proiect, mai ales că în urmă cu doi ani a avut mai multe discuţii atât cu Corneliu Stroe, cât şi cu Pavel Badea, preşedintele CS U Craiova, în legătură cu viitorul fotbalului din Craiova. ‘În opinia mea, acest proiect început în urmă cu trei luni, cred că va readuce fotbalul craiovean în prim-planul fotbalului din România şi la fel cred că peste trei-patru ani va reveni în elita fotbalului european. Ştiu potenţialul acestei zone şi am speranţa că fotbalul craiovean va reveni acolo unde îi este locul’, a spus Geolgău.Sursa:Agerpres