lup-caineAngajaţii Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare Caraş-Severin monitorizează zilnic Valea Lupului şi împrejurimile comunei Brebu Nou şi a satului Gărâna, în urma sesizărilor pe care cetăţenii le-au făcut privind prezenţa, pe raza celor două localităţi, a unor lupi sau câini cu comportament agresiv. De la şeful ITRSV Caraş-Severin, Romel Buzescu, am aflat că, în urma deplasărilor în teren a echipelor instituţiei, au fost depistate doar câteva exemplare de câini, de la stânele din apropiere, neechipaţi conform prevederilor legale, cu jujeu sau zgardă. Lucrătorii ITRSV-CS au observat şi un număr crescut de câini vagabonzi pe raza comunei, o problematică a administraţiei locale. Patrulele angajaţilor Inspectoratului de Regim Silvic şi de Vânătoare Caraş-Severin vor continua, pe toată perioada Festivalului de Jazz, care se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână la poale de Semenic, a spus Romel Buzescu.