semafoarePrimăria Reşiţa va înlocui semafoarele deteriorate, după ce mai mulţi cetăţeni s-au plâns că, atunci când este soare, nu se vede dacă este verde sau roşu. Oamenii spun că, din acest motiv, oricând ar putea avea loc un accident. De asemenea, pentru o mai mare siguranţă atât a pietonilor, cât şi a şoferilor, va fi suplimentat numărul semafoarelor. Pentru aceasta, vor fi achiziţionate 94 de semafoare, dintre care 12 cu contoare de timp. Procedura de achiziţie este în derulare.