Tradiționala alergare montană ”Hercules Maraton” va avea loc și în acest an pe Valea Cernei. Se anunță participare record

132

”Hercules Maraton” va avea loc și în acest an. Este un maraton de alergare montană organizat de CS Alternative Timișoara, aflat la a 9 a ediție.

Înscrierile s-au încheiat pentru Hercules Maraton, 600 de persoane anuntându-și prezența la start, după cum ne-a transmis dr. Ioan Icma, reprezentant al Clubului Sportiv Alternative Timisoara, principalul organizator:

Vă mulțumim pentru oportunitate! ca în fiecare an Radio Reșița ne este partener la concursul organizat pe Valea Cernei. E vorba de Hercules Maraton, a noua ediție, organizată de Alternative Timișoara. Avem cele două probe: maraton și semimaraton. Proba de maraton am modificat-o un pic, participanții vor descoperi un traseu cu totul nou, deoarece îl vor parcurge în sens invers. Traseul de maraton va fi un pic mai ușor, va avea 38 de km lungime și o diferență de nivel de 2000 m. În schimb traseul de semimaraton l-am concept un pic mai dificil, deoarece concurenții vor avea de parcurs un km în plus, adică 22 de km. Startul se dă în amonte de Băile Herculane, la coada lacului Prisaca, aproximativ la 10 km mai sus de Băile Herculane, pe Valea Cernei. Vom da startul la ora 9, deoarece avem o restricție de circulație de 20 de minute pe Drumul Național 67 D. Avem peste 600 de participanți, un număr record. Noi am închis înscrierile pentru că nu ne așteptam să avem atât de mulți participanți. Așteptăm concurenți din toată țara, dar și din Serbia. Avem pregătite premii în bani, diferite produse și echipament sportiv. Îi așteptăm pe toți și în fiecare an pregătim foarte bine traseul. Peisajul e minunat și sper că o să fie o ediție la fel de reușită ca și celelalte. ”

Concursul va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 9.00, când se va da startul în probele de maraton și semimaraton.

Circulația rutieră va fi întreruptă de la ora 9 – 9.20, de la km 11 la km 13 pe DN 67 D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.