[FOTO-AUDIO] Mihai Rohozneanu excelează și în handbalul pe plajă. A reprezentat România la Campionatul European

136

Naționalele tricolore de seniori au participat în premieră, la un Campionat European de beach handball, handbal pe plajă.

După câțiva ani de demonstrații, turnee amicale și prezențe la Europene de juniori, România a participat în premieră cu ambele naționale la un turneu final de Campionat European de seniori. Organizat prima dată în anul 2000 în Italia, țara unde a luat ființă acest sport, Campionatul European a ajuns la a 11-a ediție. Cel mai bun rezultat pentru România la beach handball este un loc 7 obținut de naționala sub 17 ani la Europenele din 2017. La masculin echipa de juniori este antrenată de handbalistul de la CSM Reșița, Mihai Rohozneanu, cel care este și antrenorul secund al naționalei de seniori.

Despre comportarea naționalelor la această ediție a Campionatului European de handbal pe plajă am dialogat cu Mihai Rohozneanu:

”A fost o comportare bună la acest Campionat European. Am terminat pe locul 13 la prima participare la un astfel de Campionat. Am avut foarte multe meciuri, în grupe nu am reușit nicio victorie, deoarece am întâlnit echipe valoroase. Am pierdut meciurile cu Spania și Turcia la un singur punct, la ultima fază am pierdut setul. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul. În a doua parte a competiției am jucat pentru locurile 9-16 și am obținut 4 victorii, reușind să învingem: Portugalia, Serbia, Macedonia și Italia. ”

Cu o săptămână înainte a avut loc Campionatul European pentru juniori, unde naționala României antrenată de Mihai Rohozneanu a ocupat locul 8. ”Suntem mulțumiți de poziția noastră în clasament, date fiind condițiile de pregătire, a spus Mihai Rohozneanu.

Mihai Rohozneanu: suntem mulțumiți de rezultate, suntem la început de drum!

Handbalul pe plajă diferă foarte mult de handbalul clasic, după cum precizează antrenorul secund al naționalei masculine de handbal pe plajă, Mihai Rohozneanu.

”Terenul este diferit, mingea e diferită, regulile sunt altele. Finalizările prin anumite procedee tehnice se punctează cu două puncte. Mi-a fost destul de greu să mă adaptez la handbalul pe plajă, dar am reușit după o anumită perioadă,chiar evoluez pentru naționala de seniori.”

În naționala de seniori, coordonată de selecționerul Aihan Omer, mai evoluează și alți handbaliști care au jucat sau fac parte din lotul de la Reșița: Emilian Marocico, Edy Bechite, Alexandru Vulpe, acesta din urmă nefiind prezent la competițiile din 2019.

România își dorește să organizeze Campionatul Mondial din 2022 la handbal pe plajă.  Ar fi probabil și o șansă unică de calificare la Jocurile Olimpice din 2024.

Mihai Rohozneanu va relua pregătirea cu echipa de club, CSM Reșița, luni 15 iulie de la ora 10, la stadionul din Valea Domanului.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.