Au trecut 90 de ani de la primele emisiuni radiofonice româneşti, realizate de pionierii radiofoniei din România.
Generații întregi au crescut cu radioul românesc bucurându-se și regăsindu-se în temele dezbătute, în muzica auzită sau în personajele teatrului radiofonic.Generații întregi au învățat și au iubit alături de Radio România.
Străbunicii, bunicii, părinții și copiii noștri au crescut cu emisiunile dedicate copiilor la Radio România.
Astăzi, 12 ianuarie, se împlinesc 90 de ani de la prezentarea, la Radiodifuziunea română, a primei ediții a emisiunii “Ora copiilor”, ce a devenit, în timp, un puternic brand care a contribuit la dezvoltarea radioului, un simbol al candoarei, un prieten neîntrecut în viața de zi cu zi a celor mici. “Ora copiilor” a rămas, de-a lungul anilor, cea mai populară emisiune radiofonică pentru copii.
“Ora copiilor” a fost gândită ca o emisiune radiofonică complexă dedicată copiilor din ciclul primar, și a debutat la 12 ianuarie 1929, într-o zi de joi, la ora 18:15, la doar două luni și jumătate de la primul semnal emis în eter de postul de radio -1 noiembrie 1928. Realizatoarea emisiunii, scriitoarea Titela Haque căreia i se mai spunea şi „Tanti Radio”, era şi crainica care anunţa programul ce cuprindea poveşti din literatura română şi cea universală, prezentate ascultătorilor prin intermediul unor radio-piesete.
Copiii repetau pentru radio-piesetele care urmau să fie difuzate, în ziua emisiunii crainica anunţa tema, iar copiii interpretau piesetele în direct. În afara poveştilor erau prezentate şi teme legate de viaţa şcolară a elevilor sau de istoria şi folclorul românesc. Legătura cu publicul era menţinută prin poşta radio, rubrică în care se dădeau răspunsuri la scrisori.
Emisiunile dedicate celor mici au apărut în marea majoritate a programelor posturilor de radio europene, încă din primii ani de la înființare.
În anul 1924, BBC devenea primul radiodifuzor european care difuza o emisiune de radio-școală, parte a unui sistem chiar mai complex decât cel ce se poate intui la prima vedere. Britanicii aveau înființat chiar un consiliu central de radiodifuziune, aflat în strânsă colaborare cu autoritățile școlare centrale și locale, care avea menirea de a aproba aceste programe radiofonice școlare. Programele școlare ale BBC cuprindeau lecturi, istorie și povestiri (lunea), muzică și limba franceză (marți), științe naturale și limba engleză (miercuri), dicție și gramatică engleză (joi) și geografie, concerte și divertisment (vinerea).
Și în Germania emisiunile radiofonice școlare au avut parte de sprijinul autorităților centrale în domeniu, în Franța, în schimb, radiofonia școlară nu a beneficiat de același avânt, radioul fiind considerat mai ales un mijloc de divertisment și mai puțin un instrument de educație școlară.
În țara noastră, educația copiilor prin radio a fost susținută, în timp, de personalitățile culturii românești și mai puțin de instituțiile statului care se arătau rezervate în privința rolului educativ al radioului.Trebuie spus că inițiativa introducerii unei emisiuni pentru cei mici nu a fost deloc întâmplătoare, fiindcă în întreaga sa existență, Radiodifuziunea a acordat o atenție specială celor mai mici dintre ascultătorii săi, nevoilor și preocupărilor acestora. Chiar primul preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune, savantul Dragomir Hurmuzescu, a militat, de la bun-început, pentru difuzarea programelor educaţionale pentru copii, conştient fiind că o ţară nu are viitor fără preocuparea constantă pentru creşterea sănătoasă a generaţiilor noi.Și aceasta se întâmpla în condițiile în care, în lunile de început, nu au existat multe personalități importante care să fi fost automat atrase de a participa la noul fenomen care creștea în acel moment, am numit aici “fenomenul radio”.
Apoi, treptat, personalitățile culturale ale vremii, au încurajat acest demers al radioului din România.
Spre exemplu, Petru D. Panaitescu-Perpessicius opina că “programul pentru elevi trebuie să fie, în primul rând, atractiv și interesant prin tot ce ar aduce din afara sferei școlare”, iar emisiunile școlare nu trebuie considerate “suplimente de programe analitice și nici ceasuri de dirigenție și catihetică”.
La rândul său, Tudor Arghezi considera că radioul va impulsiona procesul de modernizare a învățământului din România: “Microfonul va contribui la precipitarea reformelor esențiale din învățământ și nu e departe timpul când cel mai sintetic și mai artist dintre matematicieni sau stenografi își va face cursul pentru câteva sute de ascultători așezați, nu într-o bancă strâmtă dintr-o clasă rigidă a unei școli cu buget și matricolă, ci comod, acasă, în familie, lângă mamă și pisică”. În condițiile în care radioul era un fenomen nou, o curiozitate, iar cutia din lemn, cu lumini şi butoane, era apanajul adulților, “Ora copiilor” a stârnit interesul prichindeilor, care, în fiecare zi de joi, se așezau nerăbdători în fața aparatului de radio, pentru a aștepta cuvintele suave, fermecătoare, al gazdei-povestitor, Titela Haqué: „Bine v-am găsit dragii mei nepoţei… iaca am venit şi eu pe unda nevăzută… m-auziţi bine?… aşa, acum staţi cuminţi şi ascultaţi povestea ce am să vă spun. Dar… creion şi hârtie aţi pregătit? Da? Atunci bine căci la finalul povestei, aşa cum vă place vouă, am să vă dau şi o ghicitoare, aşa cum vă place vouă, am făcut-o înadins pentru voi… ei, dar acum să încep povestea…”.
În condițiile în care la radio existau mai multe programe care aveau acelaşi format – „Ora veselă”, „Ora satului” ori „Ora premilitară”, deși fiecare se adresa unui public-țintă de nişă -, emisiunea pentru copii trebuia să facă față unei oarecare concurențe pentru audiență, avea din ce în ce mai mulţi admiratori, calitatea ei era în ascensiune iar formatul devenea mai rafinat, de la an la an.
Tot în anul 1929, au început a fi jucate la microfon şi piese de teatru destinate copiilor: prima a fost „Pufuşor şi mustăcioară” de Victor Ion Popa (1 septembrie), urmată de „Motanul încălţat” de George Silviu şi Adrian Maniu (22 septembrie), „Păpuşa cu piciorul rupt” de Victor Ion Popa (6 octombrie) şi „Ciufulici” de George Silviu (19 noiembrie). În același an debuta și emisiunea „Copiii noştri“ inaugurată de Isabela Sadoveanu, care era adresată părinţilor în calitate de educatori.
Tradiția a fost păstrată până în zilele noastre, iar Radio România Reșița oferă la rândul său o emisiune dedicată copiilor, denumită “Cei mari în lumea celor mici”, în fiecare seară de marți, miercuri și joi de la ora 20:20, ducând astfel povestea mai departe.
Radioul românesc rămâne locul unde ne-am trăit, ne trăim şi sperăm să mai trăim o altă viaţă a vieţii noastre. Vocea părinţilor, a profesorilor, a prietenilor înseamnă vocea radioului național, o voce raţională care a fost în fiecare clipă alături de fiecare dintre noi, indiferent dacă am fost triști, singuri, bogați, săraci, indiferent de vârstă, condiție socială sau religie.
Radio România de 90 de ani este Vocea Umană a unei națiuni care și-a păstrat identitatea scriind împreună istoria unui neam născut în limba și literatura română.
Anca Bica Bălălău
Sursa-RADOR
