[FOTO] In memoriam, Dinu Lipatti!

156

“- Mamă, pot să le spun acolo la Viena că sunt român?, întrebă deodată Jurjac, George Enescu
– Sigur, de ce să nu le spui?
– Mă gândeam… să nu creadă că… mă laud”!

Ineditul începutului acestui articol este datorat Anului Centenar în care , cel puţin, trebuie să facem Laudatio marilor români care au făcut  prin numele lor  renumele României în lume.

De-a lungul celor 100 de ani de Românie Mare, mari personalităţi ale poporului român au pus în Lumină ADN-ul românesc pe plan internaţional, aşezându-ne ca naţie între cele mai nobile.
Astăzi, comemorăm pe cel ce a fost Dinu Constantin Lipatti născut la 19 martie 1917 în București, celebru pianist, compozitor şi pedagog român, situat printre marii pianişti ai lumii, la împlinirea celor 68 de ani de la urcarea sa în Cer, pe 2 decembrie 1950!

George Enescu a fost naşul de botez al lui Dinu Lipatti

Crescut într-o familie cu tradiție muzicală – tatăl său, Theodor, diplomat de carieră, era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș la botez i-a fost George Enescu- i s-au recunoscut și cultivat din fragedă copilărie înclinațiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

A fost admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.

În anul 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, pianista Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească.

„Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”

La 16 septembrie 1950 are loc ultimul lui concert public la Besançon în Franța. În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin.

Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.

„Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă”, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.”

Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă, boala lui Hodgkin, l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

Longevitatea pare să fie un dar rar al pianiștilor, mai mult decât pentru alți muzicieni. Arthur Rubinstein și Mieczysław Horszowski au dat ultimele recitaluri la 89, respectiv 100 de ani, iar cu ani în urmă, Menahem Pressler, care a fugit din calea naziștilor pe când era adolescent, a revenit la Berlin la vârsta de 90 de ani pentru a debuta cu Filarmonica. În schimb, o aură mitică înconjoară acei pianiști care au murit tineri, printre care William Kapell și Julius Katchen. La fel s-a întâmplat și cu Dinu Lipatti, care a trăit numai 33 de ani.

Casa memorială Dinu Lipatti se află în satul Ciolcesti din comuna Leordeni, județul Arges. Acolo sunt expuse obiecte legate de viața si activitatea marelui pianist si compozitor român. Printre exponate se află un pian Bechstein si un bust al artistului, realizat de sculptorul Ion Irimescu.
Majoritatea înregistrărilor lui Lipatti au fost realizate sub bagheta de producător a lui Walter Legge, toate pe discuri de gramofon. Ulterior, casa de discuri EMI le-a transpus pe CD.

Anca Bica Bălălău

Sursa: Muzeul Naţional George Enescu