Motto: „Citesc cu plăcere, îmi plac ideile și îl caut pe Dumnezeu”.Andrei Pleșu

În Muzeul din Viena poate fi admirat un tablou al lui Bruegel intitulat “Nunta ţărănească”. Straniu în acest tablou, în care sunt prezenţi mireasa, cuscrii şi nuntaşii, este că mirele lipseşte. Multă vreme istoricii de artă nu au ştiut să dea o explicaţie acestei ciudăţenii, până când un cercetător a avut idea să caute în folclorul flamand, în care a descoperit următorul proverb: “Era atât de sărac că nici la nunta lui nu a putut să vină”.

Este oare cultura europeană ca o nuntă la care România ar putea fi mirele absent? Asta vrem? Cine suntem noi în tabloul cultural european sau cum ne susţinem valorile naţionale?

Astăzi în tabloul contemporan îl aniversăm pe Andrei Gabriel Pleșu născut pe 23 august 1948, în București într-o familie de intelectuali.

Scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, stilist al limbii române, este unul dintre cei mai rafinați intelectuali români contemporani.

A fost ministrul Culturii și ministrul Afacerilor Externe. Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice, la Secția de istoria și teoria artei, ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel Liiceanu unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica.

“Pentru formarea unui om sunt esenţiale întâlnirile. Dacă nu eşti atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să priveşti tot timpul în jurul tău conştient că de peste tot ţi se fac oferte de destin. Şi că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil. Nu revine a doua oară o şansă care ţi se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esenţiale ale vieţii tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginal”,mărturisește filosoful Andrei Pleșu.

În tinerete, la vârsta de 20 de ani  a intrat în Partidul Comunist Român, pentru ca în ultimii ani ai regimului comunist să fie unul dintre intelectualii opozanți, neremarcându-se totuși prin gesturi militante de disidență. A ajuns persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o perioadă de timp „în exil” la Tescani. Deși i-a fost permis să părăsească țara încă înainte de 1989, întâlnind figuri de primă mână ale exilului, precum cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu, a ales să nu rămână în străinătate.

Cercetător la Institutul de Istoria Artei, participă alături de Gabriel Liiceanu la seminariile private ținute de Constantin Noica la Păltiniș. Încadrabile în prealabil preocupărilor conexe istoriei și teoriei artei, volumele, studiile și cronicile sale din presa timpului își lărgesc treptat tematica înspre domeniul moralei și al antropologiei culturale, recomandându-l imediat, prin percutanța ideilor și luxurianța stilului, drept unul dintre cei mai captivanți eseiști ai vremii (v. criticile lui Al. Rosetti, Monica Lovinescu, N. Manolescu etc.)

Către sfârșitul anilor ’80, poetul și disidentul anticomunist Mircea Dinescu era arestat la domiciliu, din cauza unui interviu acordat unui jurnalist străin. Pe toată perioada arestului la domiciliu, când casa era păzită de Securitate și Dinescu o putea părăsi doar în compania securiștilor, una din puținele persoane care l-au vizitat în mod repetat, înfruntând stigmatul asocierii cu un opozant al regimului, a fost Andrei Pleșu.

După prăbușirea regimului comunist, a înființat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema-azi, Dilema veche și a acceptat în diverse perioade o serie de funcții publice.

A fost începând cu 28 decembrie 1989 primul ministru al culturii după căderea regimului comunist. Două dintre realizările majore din timpul mandatului său sunt conform intelectualului Dan C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas – prin numirea în funcția de director a prietenului și comilitonului său păltinișean Gabriel Liiceanu – și transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Țăranului Român.

Ritmul în care trăim, configuraţia fiecărei zile (din care răgazurile, perioadele de otium fertil sunt, practic, evacuate) reduc până la o limită îngrijorătoare timpul rezervat altădată lecturii. Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate. Investim prost şi entuziasmul, şi ura”.

Doctor honoris causa al Universității „Albert Ludwig” din Freiburg,2000 și al Universității „Humboldt” din Berlin,2001, Commandeur des Ordre des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’honneur și autor de succes, a fost și puternic contestat în ultimii ani, fiind asimilat alături de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici unui grup de interese care ar acapara viața intelectuală și culturală a României.

Andrei Pleșu este un nume de rezonanță al societății românești contemporane, născut la 30 de ani după realizarea României Mari, un om de cultură autoritar și rafinat ce stăpânește cu consecvență verbul, dar și morala creștină.

Nu e oare cultura o luptă împotriva tuturor instinctelor de supunere, de rutină, de ignoranţă, nu-i oare ea unul din mijloacele conştiinţei de a se desăvârşi şi de a converti în energie adevărurile despre noi în lume?

Nu ştiu în ce măsură întrebările mele sunt indecente, dar cu siguranţă pentru foarte mulţi, răspunsurile ar putea fi considerat indecente.

Cultura română trebuie să-şi “legalizeze” moral relaţia cu aceste personalităţi, dar nu în mod absurd ca până acum, pentru ca ideile lor inovatoare sfârşind în necunoaştere vor deveni locuri comune pentru poporul român sau mai degrabă cultura va fi înmormântată fără preot, fără loc de vecie… așa ca în tabloul flamand lui Bruegel intitulat “Nunta ţărănească”.

Astăzi, Andrei Pleșu a împlinit 71 de ani, omul și filosoful român care reprezintă o personalitate marcantă atât pentru cultura națională cât și internațională.

La mulți ani, Andrei Pleșu!

Epilog:”Un om necultivat e un om nespălat”.Andrei Pleșu

Anca Bica Bălălău

Nota redacției:

ANDREI PLEȘU s-a născut în 1948 la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza Sentimentul naturii în cultura europeană. Lector universitar (1980–1982) la Academia de Arte Plastice, Bucureşti (cursuri de istorie şi critică a artei moderne româneşti). Profesor universitar de filosofie a religiilor, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1991–1997). Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l’Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d’Honneur.
Scrieri: Călătorie în lumea formelor, Meridiane, 1974; Pitoresc şi melancolie. O analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Univers, 1980; Humanitas, 1992; Francesco Guardi, Meridiane, 1981; Ochiul şi lucrurile, Meridiane, 1986; Minima moralia. Elemente pentru o etică a intervalului, Cartea Românească, 1988; Humanitas, 1994 (trad.: franceză, germană, suedeză, maghiară, slovacă); Jurnalul de la Tescani, Humanitas, 1993 (trad.: germană, maghiară); Limba păsărilor, Humanitas, 1994; Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Humanitas, 1996; Eliten – Ost und West, Walter de Gruyter, Berlin–New York, 2001; Despre îngeri, Humanitas, 2003 (trad.: franceză, maghiară, germană, engleză, polonă); Obscenitatea publică, Humanitas, 2004; Comèdii la Porţile Orientului, Humanitas, 2005; Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Humanitas, 2006; Note, stări, zile, Humanitas, 2010; Despre frumuseţea uitată a vieţii, Humanitas, 2011; Faţă către faţă, Humanitas, 2011; Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas, 2012; Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, Humanitas, 2013; O idee care ne suceşte minţile (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici, Humanitas, 2014; Dialoguri de duminică (în colaborare cu Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2015); Nelinişti vechi şi noi, Humanitas, 2016; Despre inimă şi alte eseuri, Humanitas, 2017; numeroase studii şi articole în reviste româneşti şi străine.