Răzvan Burleanu: 3 stadioane vor fi gata pentru Euro 2020!

78

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, că, în cazul în care nu vor fi contestaţii după licitaţiile organizate de Compania Naţională de Investiţii, trei stadioane din cele patru vor fi gata în timp pentru EURO 2020.

„Cu trei stadioane (n.r.- Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf) suntem în grafic. Dacă nu vor fi contestaţii, pentru că în România orice se contestă, atât cât am cunoscut Compania Naţională de Investiţii, atunci pot spune că da, cele trei vor fi gata la timp”, a spus oficialul FRF.

El a menţionat că în zilele următoare va avea o discuţie cu vicepremierul Paul Stănescu referitoare la construcţia stadioanelor. „În zilele următoare voi avea o întâlnire cu vicepremierul Stănescu. Vom discuta despre temele de implementare. Vrem să oferim câteva detalii în ceea ce priveşte construcţia stadioanelor, ce facilităţi trebuie să fie gata înainte de toate pentru a nu fi luaţi pe nepregătite înainte de vizita UEFA”, a menţionat Burleanu.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA obligă ţările organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Procedurile în ceea ce priveşte stadionul Dinamo sunt întârziate din cauza unor probleme juridice şi este posibil ca lucrările să nu fie finalizate până la începerea EURO 2020, aşa cum a anunţat vicepremierul Paul Stănescu la 12 martie într-o conferinţă de presă. Autorităţile române au ca variante de rezervă arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia,scrie Agerpres.ro