Motto: „De ce scriu? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sunt oameni”.Geo Bogza

„Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,înseamnă pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi”, mărturisea Geo Bogza cel născut cu 10 ani înainte de România Mare, la 6 februarie 1908, în Blejoi lângă Ploiești. A fost fiul lui Alexandru Bogza, ca fiu mijlociu, frate mai mic al muzicianului Alexandru Bogza și frate mai mare al lui Nicolae Bogza, cunoscut sub pseudonimul Radu Tudoran.

Voi privi cele de toţi privite într-un fel nou

A urmat școala primară la Ploiești și Școala de Marină din Galați și Constanța, fiind cunoscut și sub denumirea de Poetul marinar.

„Mi-aduc aminte de marea lume a satelor în care am copilărit, de cum săreau cu toţii de pe prispă, de paşii mărunţi şi iuţi ce se îndreptau spre poartă, când dincolo de ea se auzea unul din glasurile care cereau apă”, descria melancolic atât de frumos blândețea oamenilor de la țară,Geo Bogza.

Scriitor, jurnalist, poet român, teoretician al avangardei,Geo Bogza rămâne în istoria literaturii românești un poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, dar și ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă. Călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist.

În anul 1928 editează la Câmpina revista „Urmuz”și colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.

„Pentru mine arta nouă nu este o simplă formulă, ci o formulă de viaţă”, îi scria Geo Bogza lui Ion Vinea.

Autor al volumelor „Jurnal de sex” debutul său editorial în anul 1929 și „Poemul invectivă”,în anul 1933, avangardistul Geo Bogza a fost închis de două ori pentru „pornografie“, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.
Devine membru al Academiei Române în anul 1955 și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.
În anul 1978 a primit Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Pe 14 septembrie 1993 moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

Trecerea omului prin viață este cel mai sensibil realizată în poezia „Semne”:
„Cu genunchii la gură, cu pumnii strânsi,Dorm pruncii în pântecul mumelor,Gingașe semne de intrebare.

Cu trupul drept, cu fața în sus,Dorm morții în adâncul pamântului,Rigide semne de exclamare.Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!”

Epilog: „ Voi privi cele de toţi privite într-un fel nou. Peniţa îmi va sângera ca o gheară şi vârful ei va înroşi hârtia”.Geo Bogza

Anca Bica Bălălău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.