A venit vacanța! S-a deschis Transfăgărășanul!

Porţiunea de drum din Transfăgărăşan (DN7C), între Piscul Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, închisă circulaţiei pe timp de iarnă, a fost redeschisă oficial traficului rutier astăzi, a anunţat într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România.

Decizia companiei de a relua traficul rutier cu două săptămâni mai devreme de termenul normal (30 iunie), a venit în urma unei revizii speciale desfăşurate joi, 15 iunie.

Conducerea companiei îi avertizează pe conducătorii auto că, pe tronsonul de drum menţionaţ „este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21:00 şi 07:00, din cauza vizibilităţii reduse (ceaţă) şi a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic”, Lacul Bâlea situându-se la o altitudine de 2042 m.

De asemenea, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere îi informează pe participanţii la trafic că există, totuşi, unele sectoare de drum, zece la număr, în care este posibilă căderea de stânci, pietre, precum şi producerea de viituri.

Aceste sectoare se găsesc „între km 56+700 – km 116+000 şi km 117+100 – km 132+800”.

Toate aceste sectoare sunt semnalizate corespunzător, iar şoferii sunt stătuiţi să nu staţioneze în zonele respective.  RRA

Cele mai citite

Related Articles