Pentru un act medical de calitate, este nevoie de elaborarea unor protocoale diagnostice și terapeutice, care să dea unitate modului de abordare a cazurilor, astfel încât aceeaşi patologie să fie diagnosticată în funcţie de aceleaşi criterii şi prin aceleaşi explorări, atât la Reşiţa, cât şi la Timişoara sau Bucureşti. În plus, statutul de ţară membră a Uniunii Europene obligă la standardizare, astfel încât diagnosticul unei afecţiuni să se pună prin aceleaşi mijloace atât la Bucureşti , cât şi la Viena sau Paris.
La această oră însă, aceste protocoale sunt insuficiente, neacoperind totată patologia obişnuită, iar acolo unde există, trebuie asumate totat componentele ce duc la enunţarea unui diagnostic, lucru care nu se întâmplă. Mai mult, în România, protocoalele diagnostice sunt sub forma unor ghiduri, de cele mai multe ori chiar mai stufoase decât tratatele de specialitate – sunt de părere reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate din Caraş-Severin.
Totuşi , asumarea protocoalelor de către medici din unităţile sanitare înseamnă creşterea calităţii actului medical în beneficiul bolnavului şi scad incidenţa greşelilor în acordarea actului medical – mai spun aceştia, şi sunt de părere că aceste protocoale nu trebuie să fie restrictive pentru medic, ci doar orientative.
