Republica Serbia sărbătorește la 15 februarie Ziua Statalității. Această dată marchează două evenimente importante din istoria Serbiei.

Este vorba de comemorarea începutului revoltei anilor 1804-1813 condusă de Đorđe Petrović (cunoscut și sub denumirea de Karađorđe – „George cel Negru”) și promulgarea primei Constituții a Serbiei de către Marea Adunare Națională din Kragujevac în 1835, potrivit site-ului oficial srbija.gov.rs.

Situată în sud-estul Europei, teritoriul ei cuprinde partea de sud a Câmpiei Panonice și partea centrală a Peninsulei Balcanice. Zona continentală a Serbiei este bogată în munți, păduri, câmpii, văi, lacuri și râuri, dintre care cele mai importante sunt Dunărea, Morava, Sava și Tisa. Printre bogățiile naturale ale țării se numără și peșteri impresionante de calcar, resurse minerale și termale, având o mulțime de parcuri naționale, precum Djerdap, Fruska Gora, Kopaonik, Tara și Muntele Sar.
Independența Serbiei a fost recunoscută de către marile puteri la Congresul de la Berlin din 1878. La 1 decembrie 1918, Serbia a intrat în componența Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. După preluarea puterii de către comuniști, în 1943 s-a format Federația Democrată a Iugoslaviei, transformată în 1946 în Republica Populară Federativă a Iugoslaviei, apoi în 1963 în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.
Disoluția acesteia a început în 1991, când rând pe rând Slovenia, Croația, Republica Macedonia, Bosnia și Herțegovina și-au declarat independența. Noua entitate rezultată a fost Republica Federală Iugoslavia, formată din Serbia și Muntenegru. Între anii 2003 și 2006, RFI s-a redenumit Uniunea Serbia și Muntenegru, care s-a desființat în iunie 2006 prin declarația de independență a Muntenegrului.
La 5 iunie 2006, Serbia și-a declarat și ea independența, luând ființă actualul stat: Republica Serbia potrivit www.mae.ro.
Serbia a dat nume importante în știință, artă și cultură.
Pentru a le face cunoscute mai ușor realizările, aceste personalități au fost incluse pe lista cu 100 cei mai renumiți sârbi. Lista a fost întocmită în 1993 de către o comisie de experți ai Academiei Sârbe de Științe și Arte, care a publicat apoi o carte intitulată „The 100 Most Famous Serbs”. Numeroase personalități din istoria recentă au fost, de asemenea, adăugate listei. Între acestea se numără: Nikola Tesla, fizician american de origine sârbă, Milan Stanković, cântăreț, Milan Jovanović și Milan Perendija, fotbaliști, Mileva Marić, fizician, Mihajlo Pupin, fizician și chimist, Novak Đoković, jucător de tenis, Miroslav Nikolić regizor.

Turiștii care vin anual, în Serbia, trec de un milion de persoane.

Aceștia sunt atrași de numeroasele zone și obiective turistice, precum Cetatea Kalemegdan, Centrul de conferințe „Sava”, Monumentul eroului necunoscut, numeroase biserici, în special în Kosovo, sau stațiuni balneoclimaterice (Vrnjacka Banja, Soko Banja, Niska Banja). Un important obiectiv istoric și turistic este situl antic arheologic Felix-Romuliana. O importantă atracție este defileul Djerdap, o vale de râu constituită din patru defilee. De asemenea turiștii vin în Serbia pentru practicarea sporturilor de iarnă în jurul masivelor Kopaonik, Jastrebac, Zlatibor.

La acestea se adaugă ospitalitatea și căldura locuitorilor acestei țări. Atunci când se întâlnesc oamenii de aici au obiceiuri proprii de exprimare a sentimentelor. Se obișnuiește o strângere de mână, care se face cu mâna dreaptă, în momentul prezentării unei persoane, indiferent dacă este bărbat sau femeie. Sărutul nu este catalogat ca o necesitate la întâlnirea pentru prima dată dintre două persoane, dar când relația a dezvoltat o minimă afecțiune, sărutul de trei ori pe obraji este la ordinea zilei, în Serbia.

Arta culinară a atrage și ea din ce în mai mulți turiști dornici să experimenteze.

În mod tradițional, în Serbia medievală existau doar două mese care se serveau pe parcursul unei zile. Micul dejun a fost introdus mai târziu sub influenta vesticilor. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, oamenii mâncau în special supe, ciorbe, tocăniță de ardei și gulaș.

Mesele sunt bogate și savuroase, astăzi, în mod normal trei mese pe zi, masa de prânz fiind cea mai îmbelșugată. În Serbia, toasturile sunt de obicei realizate cu coniacul tradițional (rakija). Mâncarea este condimentată, uneori grasă, completată cu deserturi bogate în nuci, ouă și unt. Preparatele din carne, în special cele din carne de porc, predomină bucătăria naționala sârbească, precum antricot fiert cu hrean, porc în sos, friptura Karadjordje, culbastija (friptura de porc în stil sârbesc), Leskovac muckalica (carne mixtă), raznjici (frigărui), pljeskavice (burger din carne tocată făcută la gratar).

Cea mai importantă influență asupra bucătariei sârbești au avut-o turcii. Majoritatea specialităților din bucătăria sârbească de astăzi sunt inspirate din specialități turcești modificate în timp, iar influența bucătăriei austro-ungare se resimte mai ales în Vojvodina.

Plăcinte, baclava, tulumbe (prăjituri tradiționale) și specialități din miel și oaie sunt caracteristice zonei Kosovo. Regiunea Vojvodina a împrumutat însă trăsături ale bucătăriei austro-ungare: mâncăruri în aluat, pateuri, tăiței, checuri cu diferite umpluturi (buhtle) și găluște. Kajmak-ul, un produs lactat, este una dintre rarele specialități autentice sârbești, recomandat mai ales în regiunea Cacak.

Prăjiturile tradiționale sârbești includ plăcinte de mere și cireșe, prăjituri cu griș, salcici (cornulețe), kiflice cu vanilie (biscuiți cu vanilie în formă de lună). Gibanica, prăjitura în straturi cu diverse umpluturi, precum semințe de mac, varză, spanac, dovleac sau griș, ocupă un loc special în bucătăria tradițională sârbească. Aluatul din gibanica tradițională se pregătea, în trecut, manual și se cocea în cuptorul pe bază de lemne. Sufleuri și numeroase alte tipuri de prăjituri bogate în ingrediente precum ouă, unt, ciocolată și nuci, completează savuroasa bucătărie sârbească, potrivit AGERPRES.

Comunitatea românească din Serbia trăieşte în două regiuni, în Voivodina şi în Serbia de nord-est, în zona cunoscută generic ca Valea Timocului.

Conform datelor oficiale (recensământul din 2002), numărul etnicilor români este de 34.576 (30.419 în Voivodina şi 4.157 în restul Serbiei, dintre care 2.339 în Timoc şi 1.000 în localitatea Ovcea, integrată administrativ în capitala Belgrad), iar cel al „vlahilor” de 40.054 persoane (101 în Voivodina, restul populaţiei fiind concentrată în zona de nord-est a Serbiei). Potrivit organizaţiilor româneşti, datele de la recensământ au avut în vedere numai persoanele cu domiciliul permanent în Serbia, nu şi persoanele aflate temporar la muncă în străinătate, apreciate la 50.000 de români voivodineni şi 250.000 de români timoceni. Aceleaşi estimări neoficiale prezintă un număr de circa 200.000-250.000 de etnici români/„vlahi” în Serbia de nord-est.