Reşiţa: Strada Mociur se închide definitiv pentru modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale
[UPDATE] Începând de marți, 1 iulie 2025, strada Mociur din Reşiţa va fi închisă definitiv circulației rutiere și pietonale pe segmentul cuprins între intersecția cu strada G.A. Petculescu și sensul giratoriu din cartierul Mociur, pe porțiunea pavată cu piatră cubică. Măsura a fost luată pentru a permite derularea lucrărilor de modernizare a infrastructurii urbane din zonă.

Articol editat de Gerhard Chwoika, 30 iunie 2025, 14:00 / actualizat: 30 iunie 2025, 19:53
Pe durata a două săptămâni, circulația va fi complet suspendată pe tronsonul paralel cu linia ferată, între zona garajelor din apropierea trecerii la nivel cu calea ferată dintre străzile G.A. Petculescu și Fântânilor și noul sens giratoriu din Mociur. Informațiile au fost oferite de viceprimarul municipiului, Daniel Călin:
„Începem procesul de demolare al străzii Mociur, de la intersecţia cu Fântânilor şi până la viitoarea variantă principală de legătură între oraşul vechi cu cel nou. Lucrările se vor efectua pe 3 schimburi în procesul de demolare şi de pregătire pentru asfaltare. Sper să nu dureze asta mai mult de două săptămâni, pentru că noi aşa ne-am programat, după care vom reda traficului acest sector de drum, dar restricţionat, adică se va circula pe un singur fir, alternativ, semaforizat. După care lucrările vor mai fi executate încă 2-3 săptămâni, în funcţie de cât de repede putem să facem fază determinantă cu Inspectoratul de stat în construcţii„.
Piatra cubică ce urmează să fie excavată va fi înlocuită cu un strat de asfalt de înaltă calitate. Materialul recuperat nu va fi irosit, ci va fi refolosit în alte șantiere active ale administrației locale.
Potrivit viceprimarului, noul drum va include carosabil, rețea de preluare a apelor pluviale și un trotuar pe partea dinspre deal, în timp ce pe latura dinspre calea ferată va fi montată o bordură mai înaltă, pentru o delimitare clară și sporirea siguranței.
Autoritățile recomandă pietonilor să utilizeze traseele alternative marcate, iar conducătorilor auto să evite zona și să urmeze rutele ocolitoare semnalizate corespunzător.
***
Restricții de circulație în Reșița: zona străzii G.A. Petculescu – Mociur, începând de marți, 1 iulie 2025. Este vorba desăre sectorul care pornește de la intersecția cu Strada G.A. Petculescu (zona căii ferate) și se întinde până la sensul giratoriu din zona Mociur, pe drumul pavat cu piatră cubică.
De ce se închide traficul?
Măsura a fost adoptată pentru a permite efectuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii urbane, acoperind atât zone pietonale, cât și carosabile.
Cât durează restricțiile?
Circulația va fi complet suspendată până în data de 14 iulie 2025. După această perioadă, traficul va fi reluat în mod normal.
Recomandări pentru șoferi și pietoni
Este recomandat ca pietonii să utilizeze traseele alternative marcate în zonă. Șoferii sunt îndrumați să folosească rute ocolitoare pentru a evita traficul pe acest tronson. Pe durata lucrărilor, este posibilă și reglarea circulației în circulație în zonele adiacente.
sursa foto: Primăria Reșița
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro