Rusia anunţă că a mai evacuat încă 265 de soldaţi ucraineni din uzina Azovstal

Rusia afirmă că a scos încă 265 de soldaţi ucraineni din uzina metalurgică Azovstal, din Mariupol. Kievul a anunţat că va face tot posibilul pentru a salva soldaţii – al căror număr nu a fost dezvăluit – aflaţi încă în uzină.

Marţi, şapte autobuze au fost văzute părăsind uzina. În privinţa numărului de soldaţi, puşcaşi marini, poliţişti, vameşi şi voluntari blocaţi încă în uzina din Mariupol, preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la răbdare, afirmând că Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă.

Vladimir Putin susţine că luptătorii capturaţi vor fi trataţi în conformitate cu legile internaţionale, însă parlamentarii ruşi au înaintat planuri de a-i clasifica pe unii dintre aceştia drept criminali de război, ce nu pot fi incluşi în niciun fel de schimb de prizonieri.

Cele mai citite

Related Articles