Cea de-a 45-a zi a invaziei Rusiei în Ucraina: Premierul britanic Boris Johnson, într-o vizită surpriză la Kiev

09.04.2022

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul britanic Boris Johnson au început sâmbătă discuţii tete-a-tete la Kiev, unde şeful executivului britanic a venit într-o vizită neanunţată public, transmit AFP şi Reuters.

Chiar acum a început o vizită a lui Boris Johnson la Kiev cu o întâlnire tete-a-tete cu preşedintele Zelenski”, a anunţat şeful adjunct de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Sibiga, pe Facebook.

”Regatul Unit este liderul sprijinului militar pentru Ucraina, liderul coaliţiei antirăzboi, liderul sancţiunilor contra agresorului rus”, a adăugat Sibiga, care a postat o imagine care îi arată pe cei doi lideri discutând.

Boris Johnson este primul lider din G7 (principalele state industrializate din lume) care vizitează Ucraina după începerea invaziei ruse în această ţară, pe 24 februarie.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street Johnson s-a întâlnit cu Zelenski ”într-o dovadă a solidarităţii cu poporul ucrainean”.

Ei vor discuta despre sprijinul pe termen lung al Regatului Unit pentru Ucraina şi prim-ministrul va prezenta un nou pachet de ajutor militar şi financiar’‘, a precizat reprezentantul executivului de la Londra. AGERPRES


După atacul sângeros al forţelor ruse asupra gării din Kramatorsk, soldat cu ucidere a peste 50 de persoane, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, transmite că așteaptă o reacție decisivă din partea comunității internaționale în sprijinul țării sale. „Ne aşteptăm la o reacţie globală puternică la această crimă de război”, a spus vineri preşedintele ucrainean în mesajul său video zilnic, conform AFP.

Orașul Odessa din sudul Ucrainei, port la Marea Neagră, va institui starea de asediu de sâmbătă seară până luni seară, ca măsură preventivă împotriva unui eventual atac cu rachete, după bombardarea gării din Kramatorsk, scrie The Guardian.

14.30: Cancelarul austriac Karl Nehammer a sosit sâmbătă la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul pentru guvern, în timp ce armata rusă continuă să vizeze sudul şi estul ţării, potrivit DPA. Nehammer se va întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu primarul Kievului, Vitali Kliciko. De asemenea, el intenţionează să viziteze oraşul Bucea, locul unde oficialii ucraineni au declarat că sute de civili au fost masacraţi de forţele ruseşti înainte de a pleca.

11.00: Forţele ruseşti au distrus un depozit de muniţii de la Baza Aeriană Myrhorod din centrul Ucrainei, a informat, sâmbătă, agenţia de presă rusă Interfax, citând Ministerul rus al Apărării, relatează Reuters. Un avion de luptă MiG-29 al forţelor aeriene ucrainene şi un elicopter Mi-8 au fost, de asemenea, distruse în atacul asupra bazei din regiunea Poltava, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov.

09.15: Primarul localității ucrainene Borodianka spune că trei autoturisme au explodat după ce au trecut peste minele terestre amplasate pe raza localităţii, de către militarii ruşi. Pe raza localităţii Borodianka au fost identificate, de asemenea, cantităţi importante de muniţie neexplodată sau neutilizată de forţele militare ruseşti.Oraşul s-a aflat sub ocupaţia armatei ruse o lună, timp în care circulaţia persoanelor în localitate era interzisă. Pe timpul ocupaţiei, zeci de blocuri, dar şi sute de case din oraş au fost bombardate, iar populaţia a fost supusă unor torturi inimaginabile sau a fost ucisă.


Ora 19:52 Joe Biden denunță o nouă „atrocitate oribilă” a Rusiei, după atacul care a vizat gara din Kramatorsk

Președintele american Joe Biden a acuzat vineri Rusia că a comis o „atrocitate oribilă” după ce cel puțin 50 de persoane, inclusiv cinci copii, au fost ucise vineri într-un bombardament asupra gării Kramatorsk din estul Ucrainei, potrivit Le Figaro.

Atacul asupra unei gări ucrainene este încă o atrocitate oribilă a Rusiei, care a lovit civili care încercau” să plece din zona de conflict pentru a fi în siguranță, a declarat Biden, într-un tweet.

Kramatorsk era una dintre cele mai estice gări care mai funcționa în Ucraina, iar guvernatorul din Donețk a declarat că mii de oameni se aflau acolo în acel moment, încercând să se urce în trenurile care ieșeau din zonă.

Rusia susţine că nu este răspunzătoare de atacul de la Kramatorsk, unde bilanţul morţilor a ajuns la 50.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut vineri că Rusia nu este răspunzătoare de atacul cu rachete de la Kramatorsk, în urma căruia şi-au pierdut viaţa peste 50 de civili, transmite dpa.

El a afirmat că gara din estul Ucrainei a fost de fapt lovită de o rachetă ucraineană Toşka-U şi a precizat că ‘forţele noastre armate nu folosesc acest tip de rachetă, iar astăzi nu au avut loc şi nu erau planificate niciun fel de misiuni la Kramatorsk’.

În oraşul din regiunea Doneţk, aflat sub control ucrainean, mii de refugiaţi aşteptau să fie evacuaţi după ce guvernul de la Kiev a cerut populaţiei din estul Ucrainei să plece, deoarece Rusia a anunţat că îşi va concentra acolo operaţiunile militare. Guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko, a declarat că în gara din Kramatorsk au fost ucişi cel puţin 50 de oameni, iar aproape 100 au fost răniţi. Ruşii ‘au vrut să ia ostatici cât mai mulţi oameni paşnici, au vrut să distrugă tot ce e ucrainean’, a scris el pe Telegram.

Ucraina a acuzat Rusia de atacul cu rachete; separatiştii din republica autoproclamată Doneţk şi Kremlinul susţin că vinovate sunt forţele ucrainene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat vehement atacul la începutul unui discurs transmis vineri în parlamentul Finlandei. El le-a declarat deputaţilor de la Helsinki că ‘aceasta este a 44-a zi a realităţii noastre’, iar tragedia de la Kramatorsk arată ce înţelege Rusia prin protejarea Donbasului şi a populaţiei rusofone. – Agerpres

Ora 18:31 Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a vizitat vineri orașul Bucha, situat în apropiere de Kiev, în nordul Ucrainei, unde recent a avut loc un masacru asupra populației civile, relatează BBC.

Bucha este orașul în care au fost găsite cadavre de civili zăcând pe stradă după retragerea forțelor ruse. Rusia neagă uciderea civililor și a acuzat Ucraina că a înscenat aceste decese pentru a-și discredita trupele. Cu toate acestea, există dovezi puternice și din ce în ce mai numeroase că Rusia a comis crime de război.

Este de neconceput s-a întâmplat aici„, a declarat von der Leyen în timpul vizitei sale. „Am văzut fața crudă a armatei lui Putin„.

……………………………………

Pentru a 44-a zi Ucraina luptă şi se apară, rezistând în faţa ocupanţilor ruşi. În cele 44 de zile de război, agresorul a suferit pierderi importante, fără a obţine rezultatele dorite, continuând atacurile cu rachete în estul ţării, în regiunea Odesa, şi consolidându-şi forţele armate, desfăşurând noi trupe în estul ţării. Datorită acţiunilor reuşite ale Forţelor Armate ale Ucrainei, viaţa paşnică revine la Kiev şi în alte zeci de oraşe din Ucraina. Dar, în acelaşi timp, adevăruri teribile sunt dezvăluite despre atrocităţile comise de militarii ruşi împotriva civililor din teritoriile care au fost sub ocupaţie în cele 44 de zile de război dus de Rusia împotriva Ucrainei.

În oraşul Konotop din regiunea Sumi, trei persoane au fost torturate fizic de ruşi. În această perioadă de război, agresorul a suferit pierderi importante, fără a obţine rezultatele dorite, continuând însă să atace cu rachete şi să-şi consolideze forţele sale în estul ţării.

Şeful Administraţiei Militare Regionale Sumi, Dmitro Jiviţki, a anunţat că regiunea Sumi a fost complet eliberată de ruşi, dar pericolul persistă, din cauza numărului foarte multe de zone minate. Potrivit lui Dmitro Jiviţki, cea mai dificilă situaţie se înregistrează în patru raioane: Konotop, Ohtirka, Sumi şi Romni. În aceste 44 de zile de război, forţele ruse au ucis mai mulţi civili, comparativ cu numărul de militari ucraineni care au murit în luptele duse împotriva inamicului.

Forţele Armate ale Ucrainei, forţele de interne, apărarea antiteroristă, voluntarii şi locuitorii, civilii Ucrainei opun o rezistenţă acerbă în faţa inamicului rus. Suburbiile capitalei Kiev sunt extrem de afectate de pe urma luptelor şi din cauza barbariei invadatorilor ruşi.

De același autor

Related Articles