Vacanţa de Anul Nou continuă

drum valiug iarnaCa de obicei, staţiunile montane din Caraş-Severin sunt cele mai aglomerate, dar oamenii petrec şi în pensiunile din Timiş, Hunedoara şi Arad. De Anul Nou, unităţile hoteliere au funcţionat la capacitate maximă şi este destul de dificil să găseşti un loc de cazare  în aceste zile. Majoritatea turiştilor au preferat pachetele care le prelungeşte vacanţa până duminică.
Astăzi, în Bună Dimineaţa Banat a fost realizat un tur de orizont în staţiunile montane  dar nu a fost uitată nici staţiunea balneoclimaterică Băile Herculane, care, de asemenea a fost asaltată de turişti.

Muntele Mic a fost preferat şi în acest an de iubitorii sporturilor de iarnă. Noaptea trecută a plouat şi s-a format o pojghiţă de gheaţă pe drumul de acces, peste care a nins. Cu toate acestea, de la Borlova se poate ajunge pe platou dacă ai maşina echipată cu lanţuri, a spus Horia Cocie de la Serviciul Salvamont Caraş-Severin. Stratul de zăpadă nu este consistent, dar se poate schia.

Situaţia este relativ asemănătoare şi pe Muntele Semenic, a spus unul dintre investitorii din zonă. Cornel Podeanu a lansat o invitaţie turiştilor, deşi muntele duce lipsă de locuri de cazare. De cele mai multe ori, pasionaţii sporturilor de iarnă vin din staţiunea Crivaia, iar seara se întorc în pensiuniile de la baza muntelui. Pe Semenic se desfăşoară, în aceste zile o nouă tabără de schi organizată de Asociaţia „Prietenii munţilor”.

Numărul turiştilor a scăzut semnificativ în ultimele zile în staţiunea Băile Herculane. Conform corespondentului nostru, Paul Sever Smadu, cei care şi-au petrecut Anul Nou în staţiune s-au întors acasă. Din păcate, în oraşul de pe malul Cernei nu ai alte oportunităţi de petrecere a timpului liber, în afară de plimbări şi băi în apele termale.

Gărâna şi Brebu Nou au fost alte zone turistice despre care s-a vorbit în această dimineaţă. Sute de turişti au preferat să-şi petreacă vacanţa de Anul Nou în peisajul mirific al Semenicului.

Cele mai citite

Related Articles